Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că Institutul Naţional al Patrimoniului va semna, marţi, contractul în urma procedurii simplificate pentru atribuirea contractului de lucrări de restaurare şi punere în valoare a monumentului istoric «Casa dr. Saideman»”, situat în municipiul Focşani, judeţul Vrancea.
„Încă un pas pentru promovarea patrimoniului nostru cultural. Am plăcerea să vă anunţ că Institutul Naţional al Patrimoniului va semna mâine contractul în urma procedurii simplificate pentru atribuirea contractului de lucrări de restaurare şi punere în valoare a monumentului istoric «Casa dr. Saideman»”, situat în Municipiul Focşani, jud. Vrancea. Această iniţiativă reprezintă un pas esenţial în conservarea şi promovarea identităţii culturale şi istorice a României”, a scris Raluca Turcan, luni pe Facebook.
Ea a mai spus că potrivit Arhivelor Naţionale ale Judeţului Vrancea, la data de 1 martie 1914 a fost obţinutp autorizaţia pentru construirea acestui imobil.
„Casa dr. Saideman se remarcă prin stilul arhitectonic specific eclectismului şi este un edificiu emblematic pentru Focşani de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dr. Saideman, respectat specialist şi singurul radiolog din zonă la acea vreme, a locuit aici, contribuind semnificativ la comunitatea locală. Proiectul de restaurare subliniază angajamentul ferm al Ministerului Culturii de a păstra şi reabilita simbolurile importante ale patrimoniului cultural din România. Cu fiecare monument restaurat, mai deschidem o fereastră către trecutul nostru şi aducem un tribut istoriei şi culturii noastre”, a completat Turcan.
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.