Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a transmis News.ro că a încheiat cu Artexim un contract de finanţare prin care a fost alocată suma de 31,86 milioane de lei pentru finanţarea Festivalului Internaţional „George Enescu” şi că, de la 1 iulie, va începe demersurile pentru suplimentarea fondurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În răspunsul transmis la solicitarea News.ro, reprezentanţii MCIN au spus: „Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a încheiat cu Artexim contractul de finanţare nr. 3779/02.05.2019, prin care s-a alocat suma de 31.861 mii lei pentru finanţarea Festivalului «George Enescu» 2019”.

„Începând cu data de 1 iulie 2019, având în vedere prevederile art. 47 alin. (9) şi alin.(10) şi 471, alin.(2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va depune toate eforturile şi va iniţia demersurile necesare în vederea efectuării virărilor de credite pentru suplimentarea fondurilor alocate Artexim în vederea finanţării Festivalului «George Enescu», în limita sumei maxime de 5.675 mii lei. Ca urmare, suma care se va aloca pentru Festival va fi de 37.536 mii lei, urmând ca diferenţa de 1.464 mii lei, până la suma de 7.139 mii lei să fie solicitată de către MCIN la rectificarea bugetară”.

La începutul săptămânii, Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură, Arte şi Mijloace de informare în masă, atragea atenţia ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, asupra faptului că organizatorii Festivalul Internaţional „George Enescu” se confruntă cu o situaţie „desosebit de delicată”, după ce MCIN nu a alocat întreaga sumă aprobată pentru finanţarea evenimentului.

Ştirbu l-a anunţat în scris pe Breaz că a primit o sesizare „cu privire la situaţia gravă în care se află Festivalul Internaţional «George Enescu»” şi că „organizatorii sunt în imposibilitatea de a continua desfăşurarea pregătirilor organizării festivalului, cu doar câteva luni înainte de debutul acestuia”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.