Sub titlul ”«Îmi este ruşine să fiu trist»: remarcabila poveste a unui student evreu în România anilor 1920”, scriitorul britanic Paul Bailey publică, în The Guardian, o cronică amplă a volumului lui Mihail Sebastian ”De două mii de ani”, apărut în ediţia originară cu o prefaţă antisemită semnată de Nae Ionescu, ceea ce va face din Sebastian, paradoxal, ţinta ideologilor de stânga şi de dreapta, deopotrivă.
”De două mii de ani” este la prima traducere în limba engleză, sub semnătura lui Philip Ó Ceallaigh. Cartea, notează Paul Bailey, ”este scrisă într-o manieră narativă, dar care nu este lineară cu orice scop, şi care reflectă cu precizie societatea volatilă care o inspiră”.
Mihail Sebastian, născut Iosif Mendel Hechter în Brăila, în 1907, era una dintre speranţele României culturale, când volumul ”De două mii de ani” a fost publicat, în 1934. Era un avocat respectabil, un dramaturg de succes, un critic literar şi de artă, aminteşte scriitorul britanic.
Făcând parte din ceea ce românii identifică drept ”generaţia de aur, interbelicii”, Sebastian avea prieteni care vor deveni faimoşi la vârsta maturităţii: Mircea Eliade, ”expertul subtilelor diferenţe între religiile lumii”, Emil Cioran, ”filosoful rebel”, care s-a mutat la Paris şi a devenit unul dintre marii stilişti ai limbii franceze şi Eugene Ionesco, cel care va deveni ” marele dramaturg al teatrului absurd” şi care a înlocuit vocala ”u” cu ”o”, pentru a-şi face numele francez.
Cronica publicată de The Guardian nu omite ”problema Sebastian”, pe care chiar publicarea volumului o aduce în prim-plan, odată cu prefaţa scrisă de Nae Ionescu. Mentorul lui Sebastian, omul pe care l-a admirat mai presus de oricine, Nae Ionescu era una dintre vocile puternice ale epocii, un filosof interesat de politică şi economie.
Chiar şi atunci când Nae Ionescu a început să îşi exprime opiniile antisemite, Sebastian l-a rugat să îi citească cartea şi să îi scrie prefaţa. Această prefaţă a devenit celebră prin vehemenţa cu care Ionescu respinge teza mai tânărului său discipol, potrivit căreia un evreu aparţine, şi el, unei comunităţi naţionale. “Aminteşte-ţi că eşti evreu! Eşti Iosif Hechter, un român din Brăila, de la Dunăre? Nu, eşti un evreu din Brăila, de la Dunăre”, sunt cuvintele lui Nae Ionescu.
După o perioadă de reflecţie, Sebastian a permis includerea cuvintelor lui Nae Ionescu în volum, în pofida tezelor grele pe care acesta şi le asumase. Va regreta în curând această decizie. Astfel se naşte ”problema Sebastian”, evreul român de la Dunăre criticat deopotrivă de ideologii de stânga şi de dreapta. Criticii de stânga l-au acuzat că ar fi el însuşi antisemit, în vreme ce aceia care s-au poziţionat, ideologic, la dreapta îi dădeau dreptate lui Nae Ionescu. Evreii, acuzau aceştia, erau vinovaţi pentru toate relele din ţară. Mihail Sebastian a răspuns tuturor în 1935, scriind eseul ”Cum am devenit huligan”.
După moartea violentă şi incomplet elucidată, în primele zile ale instaurării comunismului, Mihail Sebastian a intrat într-un con de umbră. Este meritul fratelui său Benu, care a reuşit să strecoare jurnalul nepublicat în valiza diplomatică a Ambasadei Israelului la Bucureşti, când a emigrat, în 1961, că Mihail Sebastian este considerat, astăzi, ca unul dintre cei mai buni cronicari ai epocii de început al nazismului în Europa.
Manuscrisul a rămas la familia Hechter până după 1989, când a a fost publicat, în 1996, de Editura Humanitas. A fost momentul în care Sebastian a devenit faimos, într-ul fel în care nu a reuşit niciodată, în timpul vieţii.
Articolul nu omite reevaluările pe care le-au făcut, sau nu, Eugène Ionesco, Emil Cioran şi Mircea Eliade opţiunilor ideologice din tinereţe. Pentru Sebastian, faptul că Mircea Eliade,plecat din ţară, l-a evitat, atunci cînd s-a întors pentru câteva zile în România, a rămas un episod dureros, redat şi în ”Jurnal”. La rîndul lui, Eliade notează momentul în memoriile sale, dar dă o altă explicaţie: se ştia urmărit şi nu a vrut să îl pună în pericol pe Sebastian.
După moartea sa prematură într-un accident, asupra căruia planează însă îndoieli, în 1945, la nici 38 de ani, Mihail Sebastian va fi recuperat abia după căderea comunismului, la sfârşitul lui 1989.
Jurnalul pe care l-a ţinut cu minuţiozitate în perioada 1935-1944 este cea mai cunsocută carte a lui, dar nu trebuie ignorate textele dramaturgice şi romanele: ”Fragmente dintr-un carnet găsit”(1932), ”Femei” (1933), ”De două mii de ani” (1934), urmat de ”dosarul“ scandalului de presa: ”Cum am devenit hooligan”, ” Texte, fapte, oameni ”(1935), ”Oraşul cu salcâmi” (1935) şi ” Accidentul ”(1940).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
