Cineastul american Michael Moore a anunţat joi noapte, la „The Late Show with Stephen Colbert”, că va lansa în luna septembrie documentarul pe care l-a realizat despre preşedintele Donald Trump.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intitulat „Fahrenheit 11/9” (referire la ziua în care Donald Trump a fost declarat preşedinte al Statelor Unite - 9 noiembrie 2016), filmul va fi lansat pe 21 septembrie.

Deşi regizorul a precizat că nu poate dezvălui prea multe din filmul său, el a arătat o înregistrare video în care apare încercând să intre în Mar-a-Lago din Palm Beach, proprietate a lui Trump, sau, cum a spus el, „Casa Albă Sudică”.

„Spune-i doar că sunt eu”, îl îndeamnă Moore pe un portar. Filmarea face referire la primul lui documentar, „Roger & Me” (1989), când Moore încerca să pătrundă în sediul General Motors pentru a se întâlni cu CEO-ul Roger B. Smith.

Potrivit unui sinopsis neoficial, noul film al lui MIchael Moore este „o privire provocatoare şi comică asupra timpurilor în care trăim”.

„Va explora două cele mai importante întrebări din era Trump: Cum dracului am ajuns aici? şi Cum dracului ieşim din asta? Este filmul care trebuie văzut până nu este prea târziu”.

Întrebat dacă este optimist privind o schimbare politică, Moore a mărturisit că plânge în fiecare zi când citeşte ştirile şi a adăugat că „singurul mod în care putem opri asta este să ne putem trupurile la bătaie”. El a spus că motivul pentru care face aceste filme este acela că e încrezător în existenţa unei şanse.

Proiectul „Fahrenheit 11/9” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Cannes din 2017, vizând distribuirea internaţională. Acolo, fraţii Bob şi Harvey Weinstein au anunţat că au cumpărat personal drepturile internaţionale sub egida Fellowship Adventure Group.

Deşi se vehicula că filmul va avea premiera în vara anului trecut, Moore a ales să se ocupe de proiectul „The Terms of My Surrender”, lansat în august şi prezentat timp de 12 săptămâni pe Broadway.

Potrivit unor surse apropiate proiectului, scrie The Hollywood Reporter, „Fahrenheit 11/9” nu are legături cu cel anunţat de fraţii Weinstein.

Regizorul Michael Moore, cineast american cu simpatii de stânga, a fost premiat cu Oscar pentru documentarul „Bowling for Columbine” (2002) şi cu Palme d'Or pentru „Fahrenheit 9/11” (2004), care vorbeşte despre George W. Bush. Între documentarele sale se numără „Capitalism: A Love Story” (2009) şi „Where To Invade Next” (2015).

În decembrie 2016, regizorul a lansat „Michael Moore in Trumpland”, film ce are la bază un spectacol de tip one-man show, „October Surprise”, pe care Moore, un critic deosebit de vocal al candidatului republican la alegerile prezidenţiale, l-a susţinut în Ohio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.