Nerecunoaşterea lui Bob Dylan a premiului Nobel pentru Literatură este "nepoliticoasă şi arogantă", potrivit unui membru al comisiei care a acordat distincţia, informează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Muzicianul în vârstă de 75 de ani a fost desemnat câştigător al Nobelului pentru Literatură săptămâna trecută, însă toate eforturile Academiei Suedeze de a-l contacta au eşuat şi nu a recunoscut public premierea. 

Membru al Academiei, Per Wastberg, a declarat televiziunii Suedeze: "Este cine este", adăugând că a fost surprins de faptul că Dylan a ignorat ştirea. "Am fost conştienţi de faptul că este un om dificil şi că nu-i plac apariţiile când este singur pe scenă", a declarat Watberg într-un interviu ziarului suedez Dagens Nyheter. 

O referire la premiul câştigat de Dylan a fost ştearsă de pe site-ul cântăreţului săptămâna trecută. 

Nu se ştie dacă va călători la Stockholm în 10 decembrie pentru a-şi primi premiul. Dacă nu o va face, ceremonia care marchează cariera sa va avea totuşi loc, aşa cum a fost planificată, a spus Watsberg. 

Per Wastberg a numit refuzul "fără precedent", însă o altă persoană a respins Nobelul pentru Literarură în 1964, şi anume scriitorul şi filosoful francez Jean-Paul Sartre.

Un alt laureat a fost foarte puţin impresionat de conferirea premiului. Scriitoarea Doris Lessing a aflat că a câştigat premiul în 2007, după ce s-a întors de la cumpărături şi a exclamat: "Oh, Christoase!" Totuşi ea a fost prezentă la ceremonia de acordare a Nobelului mai târziu în acel an. 

Cântăreţul american Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe 2016 pentru ”crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel. 

Bob Dylan are statutul unei legende. Influenţa lui asupra muzicii contemporane este profundă, iar el este obiectul unui flux constant de ”literatură secundară”, reprezentând sursa de inspiraţie principală pentru numeroşi scriitori.

Prin versurile sale, publicate în volume sau transpuse pe muzică, Bob Dylan a marcat cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Majoritatea compoziţiilor sale au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.