Scriitorul şi dramaturgul Matei Vişniec va reprezenta România la Noaptea Literaturii Europene de la Lisabona, care va avea loc pe 24 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorul de origine română şi actorul portughez Nuno Pinheiro vor citi alternativ - în limba română şi respectiv, în limba portugheză - fragmente din cartea intitulată ”Teatru Descompus sau Omul Pubelă”, transmite Institutul Cultural Român din Lisabona.

În Lisabona vor avea loc sesiuni de lectură din operele a 11 scriitori europeni, în interpretarea a 14 actori portughezi. Sesiunile de lectură, la care accesul va fi liber, vor avea o durată de 15 minute şi vor fi repetate la fiecare jumătate de oră, pentru a oferi publicului posibilitatea de a vizita toate spaţiile implicate în proiect.

La cea de-a cincea ediţie a serii literare din Lisabona vor participa autori din Germania, Austria, Spania, Franţa, Finlanda, Grecia, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Cehia şi România. 

Cele 11 sesiuni de lectură care vor avea loc în Sala Estúdio de la Teatro da Trindade din Lisabona, între orele 18.30 şi 23.30, sunt organizate de Institutul Cultural Român cu sprijinul Teatrului Trindade Inatel, editurii braziliene É Realizações şi al Teatrului da Garagem.

O masă rotundă cu participarea a scriitorilor Alex Bellos, Jiří Hájíček şi Matei Vişniec va avea loc tot pe 24 iunie, de la ora 15.00.

Matei Vişniec este poet, dramaturg, romancier, jurnalist, membru al mai multor uniuni de creaţie în România şi în Franţa. Este născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi. Oraşul este descris pe larg în romanul publicat de Matei Vişniec la Cartea Românească şi intitulat ”Cafeneaua Pas-Parol”.

A studiat filosofia înainte de a deveni cunoscut în anii 1980 pentru poezia sa şi piesele de teatru, interzise în ţara natală. După 1989, Matei Vişniec a devenit unul dintre autorii cei mai jucaţi în România, cu spectacole create pe toate scenele naţionale (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara), precum şi în alte numeroase oraşe. Numeroase piese radiofonice realizate de Teatrul Naţional Radiofonic.

A ajuns în Franţa, unde a cerut azil politic, în 1987, şi a lucrat ca jurnalist atât pentru BBC cât şi pentru RFI. Câteva zeci de piese i-au fost editate în Franţa, Matei Vişniec fiind şi semnatarul câtorva romane, printre care "Negustorul de începuturi de roman". În această lucrare, Matei Vişniec imaginează povestea unui scriitor în pană de inspiraţie care cere ajutor unui anume Guy Courtois pentru a găsi prima frază pentru noua sa carte. Schimbul dintre cele două personaje dezvăluie, puţin câte puţin, secretele celor mai cunoscute prime propoziţii din literatură.

În 2016, a fost recompensat cu premiul "Jean Monnet" pentru Literatură Europeană 2016, pentru "Negustorul de începuturi de roman/ Le marchand de premières phrases: roman kaléidoscope", apărut la editura Jacqueline Chambon.

Piesele lui Matei Vişniec au fost traduse în peste 30 de limbi. Unele dintre piesele sale au fost montate în teatre importante din Europa: Teatrul Rond Point des Champs Elysées la Paris, Teatrul Stary din Cracovia, Teatrul Piccolo din Milano, Teatrul Regal din Stokholm, Teatrul Young Vic din Londra, Teatrul Naţional din Istanbul, Teatrul Maxim Gorki din Berlin, Teatro Stabile din Catania (Sicilia).

Din 2006, piesele sale sunt montate, una la fiecare doi ani, de Teatrul Kaze din Tokyo. Numeroase spectacole după piesele sale au fost realizate în Brazilia, după ce editura É Realizações din São Paulo a început, în 2010, să-i publice piesele (în jur de 20 la această oră).

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.