Licitaţia online "O călătorie în jurul lumii", organizată pe 13 iunie, la Artmark, cuprinde loturi precum macheta avionului "IAR-80", cca. 1939, cadran solar din fier forjat, începutul sec. XX, dar şi un ceas de călătorie cu barometru şi cadran din porţelan, decorat cu Putti şi motive florale în stil Sèvres, mijlocul sec. XX.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sesiunea de vânzări prezintă macheta vasului "Missisippi, 1870", care a obţinut medalia de bronz în cadrul campionatelor europene de modelism, categoria C, Kavarna, Bulgaria, 2017. Preţul de pornire în licitaţie este de 800 de euro.

Busolă maritimă, model ”Sestrel”, fabricată de Hanry Browne & Son, datând din prima jumătate a sec. XX, are un preţ de pornire de 250 de euro. 

De asemenea, un barometru de vas, decorat cu motive art deco, produs la Bucureşti de Fraţii Broehm, cca. 1930, este scos la vânzare de la 150 de euro. 

Un ceas art deco de poşetă, cu pudrieră, blush şi ruj, cca. 1910, este pusă în vânzare de la 300 de euro, iar un patefon Nirona, de călătorie, cca. 1928, are un preţ de pornire stabilit la 250 de euro. 

"Lanterna Magică" a fost primul proiector de imagini (statice), imagini reprezentate pe diapozitive desenate şi pictate de mână. Chiar dacă sunt multe teorii despre cine este creatorul Lanternei, cea mai împământenită îl prezintă pe Christian Huygens, matematician, astronom şi fizician olandez, fiind cel care creează primul dispozitiv de proiecţie, undeva la mijlocul secolului al XVII-lea.

Dintre artefactele scoase la vânzare, colecţionarii îşi pot alege: o tapiserie cu motive imperiale din Rusia, un glob pământesc încrustat cu pietre semipreţioase şi sidef, o busolă şi un mic sextant de buzunar, un patefon miniatural pentru picnic, covoare din Iran, Turcia, Uzbekistan, Caucaz, stampe japoneze, miniaturi indiene, sculpturi din fildeş din China şi Africa şi multe alte preţioase şi meşteşugite obiecte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.