Licitaţiile estivale organizate de Artmark în luna iunie la Zagreb (11 iunie), Sofia (17 iunie) şi Bucureşti (19 iunie) au adunat adjudecări totale de peste 1,5 milioane de euro, confirmând trendul de dezvoltare al pieţelor de artă est-europene şi consolidând poziţia Artmark drept cel mai activ operator al pieţei de artă regionale.
În România, Licitaţia de Vară organizată la Palatul Cesianu-Racoviţă în data de 19 iunie a totalizat adjudecări în valoare de 928.985 de euro, cu o rată de adjudecare de 74,64%, comparative cu rezultatele licitaţiei Artmark de vară a anului trecut.
Vedeta serii a fost pictura „Liliac pe satin verde”, de Theodor Aman, adjudecată pentru 115.000 de euro, urmată de expresiva compoziţie de inspiraţie abstract-simbolică „Atmosferă diluată”, de Ion Ţuculescu, vândută cu 92.500 de euro, şi de „Nud în interior japonez”, de Nicolae Tonitza, vândută pentru 50.000 de euro.

Alte adjudecări notabile: „Interior la Rucăr”, de Nicolae Grigorescu (47.500 de euro), „Scenă de gen (În casa negustorului)”, de Corneliu Baba (46.000 de euro), sau lucrarea miniaturală, dar extrem de valoroasă, „Trandafiri”, de Theodor Aman, de doar 16x11 cm, vândută cu 20.000 de euro. Pentru segmentul contemporan, mica compoziţie alb-negru „Pie Fight”, de Adrian Ghenie, a fost adjudecată pentru 32.500 de euro.
În Bulgaria, Licitaţia de Vară 2025 organizată la Sofia a realizat vânzări de aproximativ 350.000 de euro, în creştere cu 27% faţă de rezultatele licitaţiei Artmark de vară din 2024, demonstrând o dinamică promiţătoare şi o bază de colecţionari în continuă expansiune.

Printre recordurile absolute de autor ale serii s-au numărat Dimitar Kazakov-Neron, cu lucrarea „Ancient Composition” (22.000 de euro), urmat de Petar Morozov (20.000 de euro pentru „Rural Landscape”), Dobri Dobrev (16.000 de euro pentru „Market in Sliven”) ori Eliezer Alsheh (15.000 de euro pentru „Summer Day in Sozopol”).
În Croaţia, Licitaţia Artmark de Vară a reuşit vânzări totale de aproape 300.000 de euro, în creştere cu 8% faţă de cea anului trecut. Cel mai bine vândut lot a fost gingaşul nud în pădure („Bathing”) al lui Vlaho Bukovac, adjudecat pentru 32.500 de euro. Alte vânzări notabile: „Mother and Child” de Omer Mujadžić (16.000 de euro, record de autor), „Rogotin” de Vladimir Becić (19.000 de euro) şi două lucrări de Miljenko Stančić, vândute cumulat pentru 22.000 de euro. De asemenea, micile schiţe pentru sculpturi ale postbelicului Vojin Bakić au atras interes şi au totalizat 12.000 de euro.
Cu o rată medie de adjudecare ridicată, recorduri semnificative şi o prezenţă tot mai solidă a colecţionarilor locali şi regionali, Artmark îşi reconfirmă statutul de lider al pieţei de artă din Europa de Sud-Est, operând o platformă de vânzare profesionistă, în curs de internaţionalizare şi orientată spre conservarea şi promovarea valorilor culturale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...