Un şofer aflat sub influenţa alcoolului a fost filmat în timp ce conduce haotic, pe drumul naţional 17C, în judeţul Bistriţa Năsăud. Poliţiştii, alertaţi cu privire la faptul că maşina la volanul căreia bărbatul se afla trece de o bandă pe alta au intervenit şi l-au oprit pe şofer constatând că acesta avea o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat
Intervenţia Poliţiei a avut loc în ziua de 13 august când pe DN 17 C alţi şoferi au observat un autoturism al cărui şofer conducea haotic.
„În scurt timp, un echipaj mixt, poliţişti şi jandarm, l-a depistat, urmărit în trafic şi oprit în trafic, în cartierul Luşca din Năsăud. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, de 50 de ani, din Năsăud. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează, vineri, Poliţia judeţeană Bistriţa-Năsăud. Şoferul a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei în sânge.
Poliţiştii precizează că dosarul deschis în urma constatărilor a fost preluat de poliţiştii Compartimentului Rutier Năsăud pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.