Istoricul Lucian Boia afirmă în noua sa carte că o singură industrie s-a dovedit a fi de un real succes în România postcomunistă, fabrica de diplome universitare, iar premisele acestei ”reuşite” se găsesc în cei 45 de ani de comunism românesc, care a fost ”mai mult decât o dictatură” şi care a lăsat, printre alte moşteniri, ”pe mulţi dintre îmbogăţiţii care se perindă, astăzi, la DNA”.
Istoricul Lucian Boia scrie o nouă carte despre comunism. După ”Mitologia ştiinţifică a comunismului”, care a urmărit felul în care comunismul a anunţat schimbarea lumii, operând, de fapt, o uzurpare a acesteia, folosindu-se de mitologizare, istoricul se apleacă, din nou, asupra comunismului românesc, pe care îl consideră ”mai mult decât o simplă dictatură”.
Marţi seară, în cocheta librărie Humanitas, colţ cu Cişmigiu, aproximativ 100 de adolescenţi de liceu, studenţi, ”corporatişti” şi persoane trecute de vârsta maturităţii, tineri în jeansi şi tenişi şi doamne elegante, cu pălării atent aranjate, au stat alături şi au ascultat cu mare atenţie. Lucian Boia a citit fragmente din noua carte, la care lucrează de ceva vreme şi care este din ce în ce mai aproape de varianta finală. Acest obicei, ca un autor să citească publicului, se poartă în toate marile oraşe ale Europei. Este o avanpremieră la care cititorul ia parte, explică responsabilii Humanitas, şi care a devenit un eveniment de succes pentru piaţa de carte.
Cartea, care este încă în lucru, dar pe care editura o promite pe rafturi într-o lună şi jumătate, se intitulează ”Strania istorie a comunismului românesc” şi urmăreşte felul în care oroarea totalitară s-a insinuat în România, reuşind să rămână aici vreme de 45 de ani, în condiţiile în care pe scena politică interbelică, numărul comuniştilor români era, practic, nesemnificativ.
Tocmai de aceea, unul dintre capitolele cărţii se va intitula ”Sala cu o mie de comunişti” şi va urmări felul în care, de la aceşti doar 1.000 de comunişti s-a ajuns la celebra frază a lui Ceauşescu: ”Dacă demolăm totul, va fi frumos”. Răsturnarea elitelor, reinterpretarea stalinismului, ”comunismul de omenie”, toate acestea au devenit ingredientele unei perioade de aproape cinci decenii de dictatură. Dacă a fost vorba despre superindustrializare, aşa cum afirma mitologia comunistă, sau despre subdezvoltare este o temă pe care istoricul o abordează în ultimul capitol al cărţii, intitulat, sugestiv ”Cu ce ne-am ales?”.
”Astăzi, comunismul e reabilitat în multe dintre aspectele sale”, spune Lucian Boia. A fost sau nu a fost chiar atât de rău comunismul? Cum a rămas în percepţia oamenilor? ”Iubirea dintr-un singur unghi” este cea folosită atunci când se vorbeşte despre comunism. ”Cu siguranţă, obiectiv privind, regimul comunist are un punct de pornire ilegitim şi un caracter criminal. Ascensiunea la putere s-a petrecut pe căi nelegitime. În teorie, construcţia comunismului e lovită de nulitate”. Dar aşa privind lucrurile, regele Mihai s-ar fi întors pe tron după căderea dictaturii. Legitimitatea, însă, nu e dată pentru totdeauna, ci se negociază, a spus Lucian Boia.
”Între 1945 şi 1990, contractul social a fost redefinit. Ce e relevant pentru istorie rămâne alegerea lui Ion Iliescu, la primul scrutin electoral postdecembrist. România a ales, astfel, o desprindere lentă de comunism”, afirmă istoricul. Pentru unii, scrie Lucian Boia, nu crimele au definit comunismul. ”E adevărat că cei mai mulţi dintre români nu au stat în temniţă, dar la fel a fost şi în Gemania lui Hitler. Represiunea a stat în centrul regimului comunist de la Bucureşti, iar violenţa a fost un mijloc folosit pentru a schimba lumea din temelii”.
E simplificator să ne referim la comunism ca la o ”simplă dictatură”, a fost mai mult decât atât, un totalitarism, este concluzia lui Lucian Boia, la 26 de ani după ce dictatura a căzut: ”Dintre totalitarismele reale, comunismul a fost cel care s-a apropiat cel mai mult de totalitarismul ideal”.
Meritul comunismului real a fost acela că ”A lămurit chestiunea… În locul egalităţii în bunăstare, a oferit egalitatea în sărăcie”. Cum proiectul a eşuat, partea întunecată iese în evidenţă, dar o interpretare istorică trebuie să privească fenomenul în complexitatea lui. ”Comunismul a fost o utopie şi utopia nu putea fi menţinută, dacă societatea era lăsată în voia ei. În lipsa constrângerilor la care orice utopie face apel pentru a se menţine, orice societate ar fi generat pluralism politic”.
”Toţi plătim pentru comunism”, avertizează Lucian Boia, iar nota de plată încă nu a ajuns la final. Există şi o notă ironică: ”Ne tragem din comunişti, ceea ce e incomparabil mai bine decât din daci şi romani”, mai spune istoricul. ”Adevărul e că suntem o altă Românie decât cea de dinainte de comunism”, scrie istoricul în ultimele pagini ale cărţii. ”Şi din comunism se putea ieşi mai bine sau mai rău - românii au ales să iasă în varianta cea mai rea”, a adăugat Lucian Boia.
Încotro se îndreaptă România de astăzi, este o întrebare care nu şi-a găsit un singur răspuns. A devenit legendară incapacitatea României de a construi autostrăzi, punctează Lucian Boia. ”Cauza majoră pentru care România este încă în registrul minor rămâne, totuşi, «hoţia». În primii ani ai postcomunismului, s-a creat, printr-un transfer de avuţie, marea clasă a îmbogăţiţilor români: pe mulţi îi numărăm, astăzi, la DNA”, a spus Lucian Boia.
”Fabrica de diplome este una dintre puţinele industrii româneşti care funcţionează la capacitate maximă”, căreia i se adaugă ”producţia ştiinţifică” din închisori, de fapt, o ”maculatură”. ”România, ţara în care patriotismul de parade primează, ar avea nevoie de o disciplinare intelectuală în spiritul junismului”, a adăugat, răspicat, Lucian Boia.
Nostalgicii comunismului nu înţeleg, spune Lucian Boia, că ”întreg dezechilibrul României de astăzi, în comunism îşi are originea”. Lipsită de aventura comunistă, România ar fi avut o şansă în plus, fi fost mai aşezată, cu mai puţină corupţie. Există, totuşi, încheie pe un ton uşor mai relaxat Lucian Boia, ”speranţa ca democraţia şi drumul european pe care România e plasată astăzi să fie ireversibile”.
Lucian Boia, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.
Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (”Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”) şi la imaginar (”Pentru o istorie a imaginarului”), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie).
A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, i-a apărut lucrarea ”Istorie şi mit în conştiinţa românească” , rămasă de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale, potrivit site-ului editurii Humanitas.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
