Actorii Lisa Kudrow şi Steve Carell sunt protagoniştii serialului de comedie „Space Force”, care va fi lansat de Netflix pe 29 mai, informează Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Space Force” îl are în centru pe Mark R. Naird, general şi pilot decorat, care visa să conducă Forţele Aeriene Americane, în schimb coordonează o nouă divizie, Space Force. 

Kudrow joacă rolul Maggie Nairds, soţia generalului, care este descrisă ca o femeie ce a pus pe primul loc, timp de două decenii, cariera soţului ei. Aflându-se în faţa unei noi provocări, ea profită pentru a se dezvolta personal.

Serialul este creat de Greg Daniels şi Steve Carell, care au mai lucrat împreună la „The Office”. Ei sunt şi producători executivi alături de Howard Klein de la 3Arts.

Din distribuţie mai fac parte John Malkovich, Diana Silvers, Tawny Newsome, Ben Schwartz, Jimmy O. Yang, Noah Emmerich, Alex Sparrow şi Don Lake.

Acesta este al doilea serial al lui Daniels care va fi lansat primăvara asta. Comedia futuristă „Upload” va fi disponibilă pe Amazon Prime Video cu câteva săptămâni înainte de lansarea „Space Force”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.