”Les Diners de Gala”, cartea de bucate suprarealistă a pictorului Salvador Dalí, a fost reeditată de editura Taschen după 40 de ani şi va fi lansată pe 20 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Publicată prima dată în 1973, ”Les Diners de Gala” este un volum plin de ilustraţii suprarealiste şi de reţete inspirate de petrecerile somptuoase date de Dalí şi soţia sa, Gala.

Editura Taschen a reeditat cartea, care poate fi precomandată pe Amazon.com şi de pe site-ul editurii, la preţul de 35,99 de euro, respectiv 49,99 de euro.

”Les Diners de Gala” cuprinde 136 de reţete, împărţite în 12 capitole, organizate după ingrediente, între care se află şi afrodisiace, scrie site-ul culturainquieta.com. 

Pe lângă ilustraţii, volumul cuprinde reflecţii ale lui Dalí care oferă cititorului idei despre filosofia sa asupra plăcerilor gustului. ”Mandibula este unealta noastră cea mai bună pentru a capta cunoaşterea filosofică”, spunea autorul.

Între reţete se află ”Ouă de mii de ani”, ”Cotlete de viţel umplute cu melci”, ”Plăcintă cu broască” şi ”Praline cu ananas şi conuri de pin”. Toate reţetele, transmit reprezentanţii editurii, pot fi gătite acasă. ”Aceasta este bucătăria clasică, cu feluri de mâncare realizate de chefi francezi din restaurante pariziene precum Lasserre, La Tour d’Argent, Maxim’s şi Le Train Bleu. Bunul gust, uneori voluptos, nu se demodează niciodată”.

Încă din primele pagini, Dalí îşi expune principiul: ”Aş vrea să fie clar că, de la primele reţete, «Les Diners de Gala», cu preceptele şi ilustraţiile sale, este dedicată plăcerilor gustului. Nu se vor găsi formule dietetice. Dacă sunteţi unul dintre cei care numără caloriile, care îşi transformă bucuria de a mânca într-o pedeapsă, închideţi cartea asta imediat: este prea vie, prea agresivă şi impertinentă pentru dumneavoastră”.

În ”Les Diners de Gala”, Salvador Dalí se arată ca un artist cu mai multe faţete, care nu şi-a permis nicoodată să se limiteze la marginile unui tablou. Mintea sa nu cunoştea limite, mişcându-se de la atelier la bucătărie cu uşurinţă.

Salvador Dalí (1904 - 1989) a spus că, pe când avea vâsta de 6 ani îşi dorea să devină bucătar. A devenit pictor, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Faima a cunoscut-o în 1931, odată cu finalizarea operei ”La persistencia de la memoria”. Graţie talentului şi apariţiilor sale excentrice, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reuşit să folosească influenţa mass-media pentru a-şi spori averea şi gloria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.