Pe 20 iulie 2019 se împlinesc 50 de ani de când echipajul format din astronauţii Neil Armstrong, Edwin ”Buzz” Aldrin şi Michael Collins a ajuns pe suprafaţa satelitului natural al Pământului şi doi dintre ei au păşit pentru prima dată pe suprafaţa selenară. „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”, a spus atunci Armstrong, iar la scurt timp numeroase voci au contestat veridicitatea momentului. Misiunea Apollo 11 a fost una de succes, îndeplinind toate obiectivele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Misiunea Apollo 11 a fost lansată pe 16 iulie 1969, la ora 08:32, şi s-a încheiat 8 zile, 3 ore, 18 minute şi 35 de secunde mai târziu.

Aldrin trebuia să fie primul care să păşească pe Lună, însă NASA a făcut schimbarea cu puţin înainte de lansarea misiunii. Protocolul arăta că primul astronaut care ieşea din modulul lunar era pilotul, apoi comandantul. Modificarea a fost făcută cu patru luni înainte şi nu au fost oferite explicaţii public.

„Este supărat că nu a fost primul pe Lună mai mult decât apreciază că a fost al doilea”, a spus la încheierea misiunii Michael Collins, cel care a rămas în modul pe toată perioada de aproximativ 22 de ore petrecute pe suprafaţa lunară.

Armstrong şi Aldrin au îndeplinit toate obiectivele. Au prelevat 21,5 kilograme de rocă, iar fotografiile realizate au devenit emblematice. În cele mai multe apare Aldrin, pentru că au fost făcute de Armstrong.

În total, cei trei au petrecut opt zile împreună într-o capsulă de 6 metri cubici. Aldrin a fost cel care a încercat să facă astfel încât relaţia lor să fie una amicală. Împreună cu Michael Collins, caracter solitar, a descris echipa ca „necunoscuţi prietenoşi”, caracterizare care nu a fost pe placul lui Armstrong. El a afirmat că „au lucrat foarte bine împreună”.

Nicio legătură, de altfel, cu atmosfera aproape festivă din alte misiuni Apollo, precum 12, unde au fost făcute mai multe farse amuzante şi chiar pariuri. Echipa a realizat că primise în costume fotografii de dimensiuni reduse cu modele Playboy, iar primele cuvinte spuse de Charles Conrad când a păşit pe Lună au fost: „Whoopie! Man, that may have been a small one for Neil, but that's a long one for me” (Frate, poate că a fost unul mic pentru Neil, dar e unul destul de mare pentru mine, n.r.). Înainte de lansarea misiunii, Conrad a făcut un pariu cu reporteriţa Oriana Fallaci că va spune aceste cuvinte, după ce ea a pus sub semnul întrebării spontaneitatea lui Neil Armstrong.

La întoarcerea pe Pământ, Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins au petrecut 21 de zile împreună, în carantină - ca nu cumva să fi adus cu ei vreun microb -, apoi au mers într-un turneu mondial: 22 de ţări în 38 de zile. Când acesta s-a încheiat, drumurile lor s-au separat. Au părăsit NASA şi nu au revenit niciodată în spaţiu.

Armstrong a devenit, în 1971, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea Cincinatti, unde a fost apreciat, şi a continuat să piloteze avioane ultrauşoare. Aldrin a revenit în armată, unde a avut divergenţe cu superiorul său, şi, aşa cum a povestit în autobiografie, a fost spitalizat pentru depresie şi alcoolism în anii 1970. Collins a lucrat la Departamentul de Stat american, apoi a condus National Air and Space Museum din Washington.

Buzz Aldrin şi Michael Collins sunt supravieţuitorii dintre cei trei astronauţi de pe Apollo 11. Neil Armstrong a murit în 2012, la vârsta de 82 de ani.

Contestaţii şi dovezi

Teoria conspiraţiei a apărut în 1976, odată cu cartea „We Never Went to the Moon” a lui Bill Kaysing.  Deşi niciuna dintre cele aproximativ 400.000 de persoane care au lucrat la misiunile Apollo nu a denunţat ceva asemănător, scriitorul a făcut o avere de pe urma acestei cărţi.

Scepticii şi influencer-ii care propagă teorii ale conspiraţiei oferă, de regulă, argumente tehnice. De exemplu, pe suprafaţa Lunii nu există vânt, astfel cum a fost posibil ca steagul pus de Armstrong şi Aldrin să apară ca fluturând. Sau cum se astronauţii nu au avut de suferit din cauza centurilor de radiaţii Van Allen din jurul Pământului?

Cât priveşte steagul, a fost folosită o tijă orizontală pentru a-l ţine desfăşurat şi, cum aceasta nu a fost extinsă complet, steagul a rămas încreţit, părând că flutură. Astronauţii au petrecut mai puţin de două ore între centurile Van Allen şi călătoreau în capsule care îi protejau de particulele ionizante, astfel că au fost expuşi la o cantitate de radiaţii similară cu cea în cazul unei radiografii.

NASA şi comunitatea ştiinţifică au adus probe suplimentare. Pe lângă cele 382 de kilograme de rocă selenară, din care o parte a fost donată către 135 de ţări, pentru studii, alţi 10 astronauţi au păşit pe suprafaţa Lunii în misiunii ale programului Apollo derulate între 1969 şi 1972. Instrumentele care au rămas pe suprafaţa Lunii şi urmele lăsate de astronauţi, care nu s-au şters datorită lipsei vântului, au fost fotografiate 40 de ani mai târziu de Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO). Chiar şi aşa, având în vedere că LRO a fost o misiune NASA unii pot spune că rezultatul nu are valoare, fiind tot o conspiraţie.

Misiunea japoneză Selena a ajuns pe Lună în 2008 şi fotografiile realizate sunt asemănătoare celor realizate în urmă cu patru decenii de americani. În plus, Uniunea Sovietică, care a ascultat din baze militare semnalele transmise de misiunile Apollo, nu le-a pus vreodată sub semnul întrebării.

Cel mai recent, teoria a revenit în atenţie în 2001, când Fox News a lansat documentarul „Did We Land on the Moon?”.

Epistemologul David Hume este de părere că apariţia acestor teorii nu are de-a face cu logica, ci cu faptul că mulţi oameni sunt obişnuiţi să vadă Luna ca pe ceva de neatins, scrie La Vanguardia.

Ignasi Casanova, geolog care a lucrat la NASA în anii 1990, iar în prezent este profesor la Universitatea Politehnică din Catalonia, a povestit că de mai multe ori persoane cu studii superioare şi-au arătat neîncrederea. „Când dau argumente raţionale, continuă să se îndoiască. Dar când spun «crede-mă, am studiat roci de pe Lună, le-am ţinut în mâini şi te pot asigura că au fost aduse de astronauţi din misiunile Apollo, le schimb mimica. Renunţă la îndoieli. (...) Credinţa are o mai mare capacitate de convingere decât ştiinţa”.

Apollo şi Luna în film şi muzică

Cât priveşte a şaptea artă, numeroase filme au fost dedicate acestor misiuni, iar înaintea lor, unele realizate de iluştri cineaşti le-au imaginat. Şi mai multe au fost inspirate de programul Apollo.

„Le Voyage Dans la Lune” (1902) al lui Georges Méliès, „2001: A Space Odyssey” (1968) al lui Stanley Kubrick, şi „Solaris” (1972) al lui Andrei Tarkovski se numără între operele de artă.

Au urmat „The Right Stuff” (1983) al lui Philip Kaufman, cu Sam Shepard în rol principal; Tom Hanks în „Apollo 13” din 1995; Clint Eastwood, Tommy Lee Jones şi Donald Sutherland în „Space Cowboys” (2000); Sam Rockwell în „Moon” (2009); Matt Damon în „Mars” (2015) al lui Ridley Scott.

Taraji P. Henson, Octavia Spencer şi Janelle Monáe au reuşit calcule excepţionale pentru NASA în „Hidden Figures” (2016), iar cel mai recent, Ryan Gosling a fost Neil Armstrong în „First Man” (2018).

Nici muzica nu a rămas indiferentă faţă de Lună. De la „Sonata” a lui Ludwig Van Beethoven la proiectul „Space Oddity” al lui David Bowie, de la „The Dark Side of The Moon” al Pink Floyd la „Rocket Man” al lui Elton John, de la „Walking on the Moon” al grupului Police la „Man on the Moon” al trupei R.E.M.

Misiunile spaţiale din programul Apollo cu echipaj uman:

Apollo 7 (11-22 octombrie 1968) - Walter Schirra Jr., Donn Eisele şi Walter Cunningham.

Apollo 8 (21-27 decembrie 1968) - William Anders, Frank Borman, James Lovell Jr, primul echipaj care a zburat în jurul Lunii.

Apollo 9 (3 – 13 martie 1969) - James McDivitt, David Scott, Russell Schweickart au testat Modulul Lunar pe orbita Terrei.

Apollo 10 (18 – 26 mai 1969) - Thomas Stafford, John Young, Eugene Cernan au făcut repetiţie pentru prima aselenizare.

Apollo 11 (16 – 24 iulie) - Neil Armstrong, Edwin "Buzz" Aldrin şi Michael Collins, primii oameni care au ajuns pe Lună. Armstrong şi Aldrin au fost astronauţii care au păşit pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Apollo 12 (14 – 24 noiembrie 1969) - Charles Conrad, Richard Gordon şi Alan Bean au aselenizaat în apropiere de sonda spaţială Surveyor 3, care nu a avut astronauţi la bord.

Apollo 13 (11 – 17 aprilie 1970) - James Lovell Jr., Fred Haise Jr. şi Jack Swigert au parcurs cea mai mare distanţă în raport cu Terra (401.056 kilometri). Echipajul a supravieţuit unei explozii produse într-un rezervor de oxigen.

Apollo 14 (31 ianuarie – 9 februarie 1971) - Alan Shepard, Stuart Roosa şi Edgar Mitchell. Prima utilizare a Modular Equipment Transporter (MET).

Apollo 15 (26 iulie – 7 august 1971) - David Scott, Alfred Worden şi James Irwin. Prima utilizare a unui rover lunar.

Apollo 16 (16 – 27 aprilie 1972) - John Young, Thomas Mattingly şi Charles Duke au efectuat prima aselenizare într-o zonă muntoasă de pe Lună.

Apollo 17 (7 – 19 decembrie 1972) - Eugene Cernan, Harrison Schmitt şi Ron Evans sunt ultimii care au ajuns pe Lună. Cernan şi Schmitt au păşit pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Apollo (testarea Proiectului Apollo-Soyuz, 15 – 24 iulie 1975) - Thomas Stafford, Vance Brand şi Donald "Deke" Slayton. Andocare reuşită cu capsula Soyuz 19.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.