Actriţa Jane Fonda se pregăteşte pentru a cincea vineri consecutivă de proteste, la Washington, iar între celebrităţile care o vor acompania în viitor se numără actorii Kyra Sedgwick, Diane Lane, Lily Tomlin şi Mark Ruffalo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 81 de ani, starul de la Hollywood, cunoscut pentru actiunile activiste încă din anii 1970, a început în luna septembrie campania „Fire Drill Fridays”. Astfel că, în fiecare zi de vineri, ea a prostestat la Capitoliu faţă de măsurile ce trebuie luate cu privire la schimbările climatice.

De fiecare dată însă a fost arestată.

Inspirată de acţiunile tinerilor din întreaga lume, Fonda - sprijinită de preşedinta Greenpeace SUA Annie Leonard, activistul Bill McKibben şi scriitoarea Naomi Klein - a fost arestată împreună cu prieteni celebri precum Sam Waterston, Ted Danson, Catherine Keener şi Rosanna Arquette.

Vineri, ea va reveni alături de Ben Cohen şi Jerry Greenfield, fondatorii Ben & Jerry Ice Cream. Acţiunea de săptămâna trecută a dus la reţinerea ei pentru 20 de ore.

„Practic, m-am mutat în D.C. de patru luni. Clima reprezintă o criză urgentă”, a spus ea într-un interviu acordat The Hollywood Reporter.

Despre colegii ei de protest de vineri, ea a spus: „De mai multe decenii, ei au fost anti-armată. S-au concentrat pe tăierea bugetelor Pentagonului şi finalizarea războaielor. Astfel că au vrut să vină să vorbească la Fire Drill Friday despre armată, război şi schimbările climatice”.

Pe viitor, între cei care i se vor alătura se numără fiicele ei, Vanessa Vadim şi Mary Williams, actriţele Lily Tomlin, cu care a jucat în „9 to 5” şi „Frankie & Grace”, şi Diane Lane, iar activiştii pentru drepturile omului William Barber şi Dolores Huerta se vor afla între cei ce vor fi prezenţi pe 20 decembrie, la Washington, de ziua actriţei.

„Taylor Schilling şi Kyra Sedgwick vor veni şi încă aştept un răspuns de la Don Cheadle şi Mark Ruffalo”, a adăugat Fonda.

Ea a explicat că trimite invitaţii celebrităţilor să o însoţească. „Uneori răspund, alteori nu”.

Despre adolescenta activistă Greta Thunberg, a spus că nu a întâlnit-o, însă va primi, săptămâna viitoare, la New York, un premiu în numele ei. „Voi citi un discurs primit de la ea şi am ţinut legătura cu tatăl ei”.

Jane Fonda speră ca acţiunile ei şi ale celor asociaţi ei să aibă un ecou. „Ştiinţa ne spune că avem 11 ani la dispoziţie să facem schimbări de sistem pentru a preveni (ca schimbările climatice, n.r.) să devină incontrolabile. Sper ca celebrităţile să citească asta şi să dorească să mi se alăture. Avem nevoie de voi aici”, a îndemnat ea. „Nu este înfricoşător. Nu trebuie să fiţi arestaţi, dar chiar dacă aţi fi, este o infracţiune, nu o crimă. Plătiţi 50 de dolari şi ieşiţi. Să avem celebrităţi acolo înseamnă mult”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.