Regizorul Robin Campillo, unul dintre invitaţii festivalului Les Films de Cannes à Bucarest 2017, vorbeşte într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro despre cel mai recent lungmetraj al său, „120 Battements par Minute”, despre implicarea sa socială, despre societatea franceză şi percepţia ei faţă de persoanele seropozitive, dar şi despre revoluţii şi internetul care a devenit locul unde au loc revoltele.
Robin Campillo, născut pe 16 august 1962, în Maroc, este scenarist şi regizor, colaborator apropiat al lui Laurent Cantet. „120 Battements par Minute” este cel de-al treilea lungmetraj pe care l-a regizat cineastul francez. Filmul, care reprezintă Franţa în competiţia pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2018, a primit trei trofee la Cannes, între care şi marele premiu al juriului, dar şi unul la festivalul de la San Sebastian.
Un film bazat pe evenimente reale, inspirat din viaţa regizorului, „120 Battements par Minute” - care urmează să intre pe marile ecrane româneşti la începutul anului viitor - spune povestea unui grup de tineri, în majoritate seropozitivi, în Franţa anilor 1990, care luptă împotriva indiferenţei arătate de societate şi autorităţi faţă de SIDA.
Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei de presă News.ro de regizorul şi scenaristul Robin Campillo:
„120 Battements par Minute” este un film angajat social, cu un impact puternic asupra privitorului.
Robin Campillo: Am vrut ca oamenii să fie la fel ca mine când făceam parte din acest grup. Eram în ACT UP în 1992. Nu ştiam pe nimeni şi era acest tip care te întâmpina şi îţi spunea cele câteva reguli care existau. Era foarte simplu, dar erau aceste lungi dezbateri din care nu înţelegeai nimic. Totul era foarte complicat şi mi-a plăcut - pentru că, de cele mai multe ori în cinema, oamenii vor ca regizorul să îi ia de mână, ca pe copii, şi să le spună cine este personajul principal, ce se întâmplă - să îmi pierd spectatorii în poveste. Vreau ca ei să trăiască aceeaşi experienţă ca a a mea. Îmi place că în film nu eşti sigur că recunoşti fiecare personaj. E ca într-un mare roman rusesc. Îmi place ideea că există foarte mulţi oameni şi că unul dintre ei va muri, iar planul se strânge tot mai mult, iar în final sunt doar doi. Când tipul moare, se întorc toate. Era ceea ce trăiam atunci, dar este construit mult, nu este totul natural. Am vrut ca spectatorul să fie unul dintre noi. În Franţa, de exemplu, oamenii sunt foarte emoţionaţi de film, pentru că ştiau grupul. Dar pentru cei foarte tineri, cu vârste de până în 25 de ani, care nu ştiau ce este ACT UP, este emoţionant şi impresionant, pentru că ei urmăresc cu atenţia dezbaterea politică. Ei cred că nu mai există aşa ceva, din cauza internetului.
Asta este şi părerea dumneavoastră?
Robin Campillo: Da. Nu am făcut acest film pentru a da lecţii. L-am făcut dintr-un motiv foarte egoist, să fiu sincer. Este interesant de văzut, cel puţin în Franţa, nu ştiu aici, în România, că oamenii sunt foarte implicaţi în politică. Discută mult despre asta şi devine puţin plictisitor. Oamenii sunt foarte radicali. Doar că pe internet. Pe Facebook. Au standarde înalte privind moralitatea, dar se pare că totul se petrece doar pe internet, nu mai ies în stradă, nu se mai fac demonstraţii. Ei doar se plâng şi îşi plâng de milă pe internet, iar asta nu are nicio importanţă. Şi cred că preşedintele nostru, Macron, este foarte fericit cu situaţia asta. Aşadar, ei vor să schimbe lumea pe Facebook. La vremea aceea, înainte de a confunta politicienii, laboratoarele, ne confruntam cu noi. Vorbeam. Acest interviu nu ar mai fi la fel, dacă am fi vorbit la telefon, şi ar fi fost rău, dacă îl făceam în scris, prin internet. Încarnarea, ca şi în politică, în cinema este foarte importantă. Să fii. Pentru mine asta este cel mai important în film.
Credeţi că situaţia aceasta se va schimba?
Robin Campillo: Cred că în Franţa, curând, se va schimba. Vor fi revolte în Franţa, la un moment dat. Am mai avut acum câţiva ani, dar vor reveni. Oamenii săraci, care sunt în majoritate de culoare şi arabi, se vor sătura de situaţia asta, iar ei nu au nimic de pierdut. Politica s-a schimbat. Este ca Revoluţia Franceză - fiecare revoluţie are loc atunci când oamenii nu mai pot trăi în felul în care vor politicienii. Cred că în Franţa aşa va începe. Mulţi refugiaţi vor veni în continuare, indiferent. Lor le e frică de schimbările climatice, de ISIS, sunt atât de multe motive, chiar dacă nu sunt locuri de muncă. Cred că revoluţia va veni. Nu ştim exact de unde, dar va fi.
În ultimii 25 de ani, cât de mult s-a schimbat percepţia societăţii faţă de SIDA, de cei infectaţi cu HIV?
Robin Campillo: Cred că s-a îmbunătăţit. Chiar minorităţile care au fost atinse de această boală - homosexualii, prostituatele, prizonierii - sunt mai bine. Există noi medicamente, sistemul s-a îmbunătăţit. Cred că suntem în momentul în care putem opri această epidemie, să eradicăm virusul. Însă politicienii trebuie să găsească metodele corecte. Există şi medicamente de prevenţie. Avem arme de a stopa asta, dar trebuie să comunicăm. Oamenii trebuie îndemnaţi să se testeze. Există un risc mic să fi fost infectat, dar trebuie să ştii. Dacă ştii, ai medicamente care te vor salva şi nu vei mai contamina pe alţii. Toate astea înseamnă mulţi bani şi, în Franţa, preşedintele nostru ar trebui, la fel ca şi alte conduceri occidentale, să ceară laboratoarelor să scadă preţurile, pentru a putea da medicamentele astea şi Europei estice, Asiei, Africii. Este posibil să ne gândim că vom scăpa de această epidemie, dar este nevoie de o voinţă a politicienilor. Asta este trist. Acum 25 de ani, aveam două medicamente care nu funcţionau. În acest moment, la care am visat, nu facem prea multe. Este dezamăgitor.
Cum au reacţionat cei din ACT UP când au văzut filmul?
Robin Campillo: Mulţi dintre prietenii mei din organizaţie l-au văzut. Celor mai mulţi le-a plăcut. Au fost uimiţi, pentru că filmul este foarte realistic. Unii au fost puţin deranjaţi, pentru că era povestea lor fără ei. E ca şi când ar fi fost înlocuiţi de clone. Cel mai puternic lucru este că am întâlnit oameni din ACT UP New York, unde a fost creat grupul. Ei erau miraţi că un astfel de film a fost făcut. În Statele Unite, pot face documentare, dar nu poţi strânge bani pentru o astfel de producţie. E complicat. Fie trebuie să faci un film mainstream, cu staruri, dar să nu vorbeşti despre medicamente, despre dezbateri şi în care să nu existe sex între bărbaţi. A fost emoţionant să îi revăd pe oamenii ăia după un sfert de secol.
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest 2017 se va încheia duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
