Din 18 martie, ora 9.00, site-ul www.festivalenescu.ro va prezenta înregistrări din ediţiile anterioare ale celor două evenimente. Maratonul muzical va dura pe o perioadă nedeterminată, urmând ca programul să fie actualizat continuu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Festivalul Enescu îşi aduce astfel contribuţia în lupta pe care umanitatea o duce împotriva COVID-19, urmând modelul marelui compozitor George Enescu, care s-a implicat în ajutorarea răniţilor din Primul Război Mondial, prin puterea vindecătoare a muzicii. Festivalul Enescu îşi îndeamnă publicul să respecte regulile de distanţare socială şi, în loc să cumpere bilete la concerte, să facă donaţii pentru organizaţiile neguvernamentale credibile, care strâng bani pentru dotarea spitalelor cu echipamente şi materiale necesare rezistenţei în faţa virusului. 

ARTEXIM, organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu", este în discuţii în aceste zile pentru a obţine acordul  de difuzare online a concertelor şi a recitalurilor înregistrate în cadrul ediţiilor din 2018 şi, respectiv, 2019, ale celor două evenimente.

Programul va fi asemenea unui program de sală, cu diferenţa că fiecare concert va rămâne postat pe site timp de patru zile. Maratonul muzical va dura pe o perioadă nedeterminată, urmând ca programul să fie actualizat continuu. Informaţiile vor fi disponibile pe www.festivalenescu.ro.

În semn de omagiu şi de compasiune pentru Italia, pentru oamenii şi artiştii săi, deschiderea Festivalului "Enescu" online, care va avea loc miercuri, va fi cu "Recviemul" de Verdi, interpretat de Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, dirijor Fabio Luisi; soprană Hibla  Gerzmava; mezzosoprană Veronica Simeoni; tenor Piero Pretti; bas Riccardo Zanellato.

"În vremuri grele, e bine să ne unim, iar muzica poate să fie liantul. Muzica vindecă sufletele, iar iubitorii muzicii se întăresc când se sprijină reciproc", a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al ARTEXIM.

În timpul Primului Război Mondial, maestrul George Enescu a fost sanitar la spitalul militar condus de profesorul Ion Moscu şi a înfiinţat o orchestră simfonică menită să aducă alinare răniţilor. Luni întregi a cărat răniţii între sala de operaţie şi saloane. Apoi le cânta la vioară. Pentru George Enescu, muzica era "limba care vorbeşte tuturor inimilor", "o forţă" care vindecă. "Omenirea trebuie să înveţe să fie fericită. Artistul dezvăluie omenirii calea spre armonie, care e fericire şi pace”, spunea compozitorul George Enescu într-un interviu. El susţinea că un artist nu trebuie să fie preocupat numai de arta sa, ci şi de destinul omenirii.

"Recomandăm publicului să contribuie în acest război: să respecte regulile transmise de autorităţi pentru a preveni răspândirea rapidă a virusului, să se informeze din surse sigure şi oficiale şi să doneze pentru organizaţiile neguvernamentale credibile şi cu experienţă care strâng bani pentru a achiziţiona echipamente şi materiale pentru medici, asistente şi spitale. În acest moment, riscul cel mai mare acolo este. Donaţiile se pot face de acasă, prin sms sau online. Tema Concursului Enescu din acest an este <Frumuseţe în viaţă>. Generozitatea, solidaritatea umană şi muzica aduc frumuseţe în viaţa noastră, chiar şi în vremuri atât de grele”, a declarat Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului Enescu.

Programul Festivalului "Enescu" online - prima lună 

18-21 martie: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, avându-l la pupitrul dirijoral, într-o ultimă reprezentaţie a sa cu ansamblul, special pentru Festivalul Enescu, pe Fabio Luisi, cu lucrarea vocal-simfonică Recviem, de Giuseppe Verdi. Cei patru solişti sunt: soprana Hibla Gerzmava, mezzosoprana Veronica Simeoni, tenorul Piero Pretti şi basul Riccardo Zanellato.

22-25 martie: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi. Solistul invitat este violonistul rus Sergei Krylov. În program: Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră op. 6 – de Niccolo Paganini şi Simfonia a III-a în do major op. 21 de George Enescu.

26-29 martie: Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta maestrul Lawrence Foster şi avându-l ca solist pe pianistul Szymon Nehring (laureat al Concursului Internaţional „Arthur Rubinstein” 2017). În program: Adrian Pop „Solstice” pentru orchestră; Chopin - Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11 şi Lutosławski - Concert pentru orchestră.

30 martie-2 aprilie: Orchestra Naţională a Franţei, sub bagheta maestrului Ion Marin. Solistă este pianista de origine română Alexandra Dariescu.  În program: Suita nr. 1 pentru orchestră în do major op. 9 de George Enescu, Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel, Suita „Imagini” pentru orchestră de Claude Debussy.

3-6 aprilie: Orchestra Filarmonicii Regale din Liège dirijată de Tiberiu Soare. Solişti sunt doi muzicieni de calibru internaţional: soprana Anna Caterina Antonacci şi pianistul Denis Kozhukhin. În program: Variaţiuni pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră de Lutosławski, Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră de Rahmaninov, „La Voix Humaine” - Operă pentru soprană şi orchestră de Poulenc.

7-10 aprilie: Orchestra Filarmonicii Regale din Liège, avându-l la pupitru pe dirijorul Gergely Madaras, iar solistul concertului este violonistul Renaud Capuçon. În program: Suita a II-a pentru orchestră în do major - de George Enescu, Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Bella Bartók şi Simfonia a V-a în si bemol major de Serghei Prokofiev.

11-14 aprilie: „Peter Grimes”, a compozitorului britanic Benjamin Britten. Opera a fost interpretată de Orchestra Naţională a Radiofuziunii Române şi de Corul Academic Radio sub bagheta dirijorului Paul Daniel. Ciprian Ţuţu a fost dirijorul corului, iar artista vizuală Carmen Lidia Vidu a semnat viziunea şi regia multimedia a spectacolului. În distribuţie: tenorul Ian Storey - Peter Grimes, soprana Lise Davidsen - Ellen Orford, contralto Catherine Wyn-Rogers - Auntie, baritonul Christopher Purves - Balstrode, mezzosoprana Diana Montague - Mrs. Sedley, basul Joshua Bloom - Swallow, baritonul Huw Montague Rendall - Ned Keene, tenorul Michael Colvin - Bob Boles, tenorul Bonaventura Bottone - Reverendul Horace Adams, basul Barnaby Rea - Hobson, soprana Solomia Lukyanets - nepoata 1, soprana Rhian Lois - nepoata 2.

15-18 aprilie: Orchestra Filarmonice din St. Petersburg, sub bagheta dirijorului român Christian Badea, alături de Corul Academic al Radiofuziunii Române, dirijat de Ciprian Ţuţu. Solistul concertului este violonistul Vadim Repin. În program: Poemul simfonic „Isis” de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schiţele autorului), Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră de Dimitri Şostakovici şi Simfonia a IX-a în mi minor, „Din lumea nouă” de Antonin Dvořák.

19-22 aprilie: Recitalul violonistei Midori şi a pianistului Jean-Yves Thibaudet. În program: Sonata pentru vioară şi pian în la minor de Schumann, Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian în la major de Fauré, Sonata pentru vioară şi pian în sol minor de Claude Debussy şi Sonata a III-a în la minor pentru pian şi vioară „în caracter popular românesc” de George Enescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.