Venezueleanul Gustavo Dudamel, în vârstă de 35 de ani, a condus Filarmonica din Viena pentru concertul de Anul Nou, fiind ovaţionat de public şi critică, scrie AFP.
Filmarmonica din Viena a deschis, duminică, sezonul 2017 cu tradiţionalul Concert de Anul Nou, fiind condusă de Gustavo Dudamel - cel mai tânăr dirijor care a stat la pupitrul orchestrei.
În prezent. Dudamel conduce Filarmonica din Los Angeles. El a urmat la pupitrul Filarmonicii din Viena unora ca Herbert von Karajan, Claudio Abbado şi Zubin Mehta.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”O adevărată onoare să dirijez Concertul de Anul Nou”, a fost mesajul lui Dudamel publicat pe contul de Twitter cu câteva ore înainte de evenimentul care a fost transmis în peste 90 de ţări.
"Neujahrskonzert", din Grand Hall al celebrei Musikverein din Viena, a fost dedicat familiei de compozitori Strauss.
Programul pentru 2017 a cuprins valsuri, polci şi marşuri, iar din încheiere nu a lipsit ”Marşul lui Radetzky”, de Johann Strauss. În concert a putut fi ascultat şi vasul ”Dunărea albastră”, de Johann Strauss fiul.
Fiecare ediţie a acestui concert cunoaşte modificări de program, astfel că anul acesta au fost incluse compoziţii aparţinând unor compozitori ca Otto Nicolai şi Franz Lehár.
Vestimentaţia orchestrei a fost creată de Vivienne Westwood şi soţul acesteia, austriacul Andreas Kronthaler.
La finalul spectacolului care a durat 2 ore şi jumătate şi în cadrul căruia au fost interpretate 15 piese, Dudamel, vizibil emoţionat, a fost ovaţionat de spectatori, între care s-a aflat ministrul austriac al Afacerilor Externe, Sebastian Kurz.
”Să dirijezi «Dunărea albastră» înseamnă că acum pot muri în pace”, a spus tânărul maestru la o conferinţă de presă care a avut loc la Viena.
Preşedintele orchestrei vieneze, Andreas Großbauer, a declarat că ”încă aud strigătul de fericire” al lui Dudamel, când l-a contactat pentru a-i cere să dirijeze concertul de la Musikverein.
În anii 1980, după un sfert de secol în care austriacul Willi Boskovsky a dirijat orchestra, americanul Lorin Maazel, care a murit în 2014, a decis să găsească un dirijor diferit pentru fiecare an.
La puţin timp după concertul de duminică, Filarmonica din Viena a anunţat că ”o figură cunoscută” va dirija Concertul de Anul Nou din 2018. Este vorba despre italianul Riccardo Muti, care se va afla pentru a cincea oară la pupitrul orchestrei în prima zi a anului.
Astfel, Muti va egala recordul lui Zubin Mehta (1990, 1995, 1998, 2007 şi 2015), care a revenit în faţa orchetsrei de cele mai multe ori, de la începutul rotaţiei anuale.
Concertul de Anul Nou a avut loc prima dată pe 31 decembrie 1939. Evenimentul a fost reluat pe 1 ianuarie 1941, sub numele de ”Johann Strauss Concert”.
Pentru că cererea este foarte mare, biletele pentru fiecare ediţie a evenimentului sunt acordate în cadrul unei loterii care are loc la începutul de an.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.