Tehnici ancestrale de gravură pe metal, incluse recent în lista "patrimoniului imaterial" de către UNESCO, sunt "subevaluate" în Africa de Nord, unde meşteşugarii se străduiesc să îşi perpetueze abilităţile.
Gravura manuală - pe cupru, argint sau aur - a unor motive geometrice, vegetale, astrologice şi altele a primit prestigioasa etichetă ONU la începutul lunii decembrie.
Zece ţări arabe, printre care Tunisia, Algeria şi Maroc, au depus cereri pentru acest meşteşug, care este folosit pentru a decora bijuterii, ustensile de bucătărie şi obiecte decorative.
"Această includere ne angajează să păstrăm acest know-how excepţional", a declarat pentru AFP tunisianul Imed Soula, unul dintre cei trei experţi care au depus candidatura.
Un expert în dăltuire, Mohamed Amine Htiouich, în vârstă de 37 de ani, a învăţat ABC-ul gravurii pe cupru de la vârsta de 15 ani, înainte de a trece la argint şi apoi la aur, în atelierul familiei sale din medina (oraşul vechi) din Tunis.
În întregul Maghreb, gravura pe metal se transmite din tată în fiu, folosind metode tradiţionale. Însă, pentru a se adapta la noile cerinţe, meşterul a învăţat gravura la maşină.
"Nu vreau să văd această tradiţie dispărând. Mi-e teamă că, într-o zi, nu va mai rămâne niciunul", spune Htiouich, care este dispus să formeze tineri în mod gratuit.
În atelierul său din "Satul meşteşugarilor" din Denden, în vestul Tunisului, Chiheb Eddine Ben Jabballah, în vârstă de 68 de ani, le învaţă adesea arta sa pe femeile care doresc să creeze bijuterii sau să confecţioneze coşuri cu ornamente din cupru dăltuite.
Preşedinte al Camerei Naţionale a Meşteşugarilor, Benabah, care a format sute de gravori de-a lungul carierei sale de 50 de ani, consideră că cursurile, care acum durează uneori doar trei luni, sunt prea scurte.
"Este nevoie de cel puţin doi ani pentru a învăţa toate tehnicile de gravură", spune el, regretând că "meseria sa foarte bogată nu este foarte apreciată".
În Tunisia, gravura pe metal datează de la cartaginezi. Diversitatea tehnicilor actuale este rezultatul unei fertilizări încrucişate între civilizaţia islamică, tradiţiile mediteraneene, moştenirea berberă şi influenţele din Orient.
Potrivit Office national de l'artisanat, ţara mai are încă 439 de meşteşugari specializaţi în gravura pe metal.
În Maroc, o ţară foarte turistică şi cu un meşteşug renumit, majoritatea cizelarilor îşi desfăşoară acum activitatea în ateliere moderne.
Abdelilah Mounir, un vânzător de obiecte din cupru din Fes, vechiul oraş imperial, este convins că "recunoaşterea acordată de UNESCO va ajuta în ceea ce priveşte turismul şi comerţul. Pe plan internaţional, este o bună publicitate".
Potrivit lui Mohamed Moumni, un bijutier stabilit în Salé, lângă Rabat, "există o cerere puternică (pentru meşteşugul cuprului), dar problema este lipsa persoanelor care ştiu să lucreze. Nu mai găsim meşteri".
Cu toate acestea, tinerii pot învăţa tehnicile de la foşti profesionişti în centre de formare.
În Libia, o ţară cufundată în haos de la căderea şi moartea dictatorului Gaddafi în 2011, meşteşugarii se plâng de lipsa de încurajare.
"Dezvoltarea acestui meşteşug este foarte limitată, doar cererea este cea care îi încurajează pe meşteşugari", nu autorităţile, a deplâns pentru AFP Youssef Chouchine, un bărbat în vârstă de 60 de ani, subliniind că "majoritatea foştilor meşteşugari au părăsit această meserie neprofitabilă".
"De ce să-i învăţ pe copiii mei acest meşteşug? Pentru ca ei să stea acasă şi să nu facă nimic? Situaţia nu este bună", adaugă acest meşteşugar, care a încercat totuşi să transmită arta sa la doi sau trei ucenici.
În Algeria, în ciuda lipsei de iniţiative publice, obiectele din metal gravat sunt în continuare foarte căutate.
Fiecare regiune are specialitatea sa: Tlemcen pentru podoabele din aur, Kabylie şi Aures pentru inelele, colierele şi brăţările din argint, uneori împodobite cu corali.
După ce s-a îndrăgostit de gravură într-un mic magazin de bijuterii, Walid Sellami, un designer de bijuterii moderne în vârstă de 37 de ani, nu a găsit nicio formare şi a învăţat "de unul singur timp de doi ani pe internet".
"Este o profesie minunată. Nu trebuie să vorbeşti cu oamenii pentru a vinde. Ei pot vedea bijuteriile cu ochii lor", spune tânărul care consideră că eticheta UNESCO "nu schimbă prea mult" în viaţa sa de zi cu zi.
Pe de altă parte, ar fi "mândru" dacă gravura, care cuprinde "multe alte meserii", ar fi "mai larg recunoscută" în regiune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
