George R.R. Martin, cunoscut pentru că scrie lent, lucrează la următorul volum din seria "Game of Thrones" - "The Winds of Winter" de şapte ani, dar şi-a asigurat fanii că îl va termina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un mesaj pe blogul său, George R.R. Martin le mulţumeşte fanilor pentru că au primit bine volumul "Fire & Blood", cea mai recentă carte a sa de 400 de pagini, publicată la sfârşitul lunii noiembrie, care povesteşte originile lumii din Westeros, altădată dominată de dinastia Targaryen.

"Ştiu că vreţi The Winds of Winter şi vi-l voi oferi, dar sunt fericit că aţi rămas cu mine şi pentru acesta", a scris romancierul. "Răbdarea şi sprijinul vostru înseamnă totul pentru mine. Mă întorc în fortăreaţa singurătăţii şi la Westeros. Nu va fi mâine, nici săptămâna viitoare, dar veţi primi finalul "A Song of Ice and Fire", i-a asigurat scriitorul pe fani.   

Autorul uneia dintre cele mai vândute istorii din toate timpurile aminteşte şi de viitorul sezon, final, din "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones". "Iarna nu este singurul lucru care vine", conchide el. 

Ultimul sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", al optulea al producţiei HBO, va avea premiera în aprilie 2019.

George Raymond Richard Martin, născut pe 20 septembrie 1948, în Bayonne (New Jersey), este un autor american de fantasy, horror şi science fiction, scenarist şi producător. A publicat pentru prima dată la vârsta de 21 de ani - povestea ”The Heros” a apărut, în februarie 1971, în revista Galaxy. A absolvit cursuri de jurnalism şi a predat doi ani la Clarke College, din statul Iowa. Din 1979, George R.R. Martin s-a dedicat scrisului, iar până în prezent a publicat peste 15 romane şi 10 colecţii de povestiri, dar şi o lucrare pentru copii - ”The Ice Dragon”. A scris scenarii pentru seriale de televiziune ca ”Twilight Zone” şi ”Beauty and the Beast”. Este membru al  Science Fiction & Fantasy Writers of America.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.