Juriul de preselecţie pentru Gala Tânărului Actor - HOP a ales 16 tineri actori şi patru trupe care vor intra în finala competiţiei, anunţă UNITER.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ediţia a XXIII-a a Galei Tânărului Actor al cărei director artistic este Gigi Căciuleanu continuă şi anul acesta cu tema "Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual". Motto-ul prezentei ediţii este "Zis şi Făcut", proiectarea vorbei şi a corpului în spaţiu.

Anul acesta preselecţia s-a desfăşurat pe baza înregistrărilor video trimise online de concurenţi până la data de 15 iulie.

Juriul a fost format din: Ioan Ardelean (actor), Maia Morgenstern (actriţă), Alina Nelega (dramaturg), Leta Popescu (regizoare) şi Marius Turdeanu (actor).

La secţiunea Individual au fost selectaţi cinci absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti (Nicolae Dumitru, Alexandra Oişte, Teodora Daiana Păcurar, Cristina Tudor şi Georgiana Vişan), cinci absolvenţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (Dragoş Ioniţă, Claudia Moroşanu, Mădălina Muşat, Iulian Trăistaru şi Ileana Ursu), doi de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş (Radu Anastas şi Vlad Haneş) şi câte unul de la Universitatea de Vest din Timişoara (Patricia Gavril), Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi (Marina Munteanu), Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (Iulia Popa) şi Universitatea Hyperion din Bucureşti (Răzvan Omotă).

La secţiunea Grup au fost selecţionate spectacolele: "Conflictual", cu Nikolai Becker, Mihail-Andrei Dominte, Andrei Mărcuţă, Iulian Trăistaru, absolvenţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai"; "Dictum Meum", cu Alexandru Ionescu, Alexandru Petcu, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", şi Robert Iosif, absolvent al Universităţii "Babeş-Bolyai"; "Pe lună", cu Bianca Temneanu, Iulian Trăistaru, absolvenţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai"; şi "Unu pe doi", cu Ana Baciu, Bianca Temneanu, absolvenţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.