Gala extraordinară a Promenadei Operei va avea loc pe 27 august, ora 20.00. Paisprezece dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti vor urca pe scenă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Promenada Operei este avanpremieră a sezonului 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

Desfăşurat cu participarea orchestrei şi a corului Operei Naţionale Bucureşti, dirijor Ethan Schmeisser, maestru cor Daniel Jinga, concertul extraordinar Promenada Operei de vineri îi va aduce pe scenă, în ordinea apariţiei, pe baritonul Cătălin Toropoc, tenorul Alin Stoica, soprana Silvia Sorina Munteanu, soprana Irina Iordăchescu,  tenorul Lucian Corchiş, tenorul Daniel Magdal, tenorul Andrei Lazăr, soprana Simona Neagu,soprana Iulia Isaev, baritonul Ştefan Ignat, soprana Madeleine Pascu, basul Iustinian Zetea, baritonul Lucian Petrean, soprana Bianca Mărgean, cărora li se vor alătura balerinii Operei Naţionale Bucureşti Raluca Jercea, Ionuţ Diniţă şi Alexandra Gavrilescu, Ştefan Meşter.

La 100 de ani de la instituţionalizare, Opera Naţională Bucureşti prezintă publicului o altfel de Promenada Operei, transformând evenimentul de tradiţie ajuns la a XI-a ediţie într-un veritabil festival. În an centenar, Opera Naţională Bucureşti celebrează nu numai arta lirică, ci şi artele spectacolului în general, din 27 august până în 12 septembrie.

Din 27 august până pe 12 septembrie, Promenada Operei va găzdui peste 600 de artişti, va oferi publicului peste 2.700 de minute de muzică şi spectacol.

Promenada Operei este o propunere culturală diversă, aducând pe esplanada din faţa operei, prin programul „Opera şi invitaţii săi” mari personalităţi precum Marin Cazacu şi Violoncellissimo, Ion Bogdan Ştefănescu şi Flaut Power, Gabriel Croitoru şi Horia Mihail cu proiectul „Vioara lui Enescu”, Răzvan Suma şi PlaCello şi nu numai.

Programul Promenadei:

• Vineri, 27 August - ”„Promenada Operei” - Concert Extraordinar de Deschidere Soliştii, orchestra si corul Operei Nationale Bucuresti, Dirijor: Ethan Schmeisser

• Sâmbătă, 28 august – Opera şi invitaţii săi, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, „Opereta, de la Viena la Budapesta”

• Duminică, 29 august - Concert extraordinar Ave Maria, Corul Naţional de Cameră „Marin Constantin”, Dirijor: Anna Ungureanu. Invitaţi speciali:  Ansamblul de percuţie Young Beats – Cantus Mundi

• Luni, 30 august - Cinemateca Operei (Arhiva TVR) - „Oedipe” de George Enescu

• Marţi, 31 august - Opera şi invitaţii săi - Metaphor strings octet

• Miercuri, 1 septembrie - Opera şi invitaţii săi - PlaCello - cvartet de violoncele

• Joi, 2 septembrie - Wonder theatre - One man show cu Răzvan Vasilescu - „Era ok şi la 60”

• Vineri, 3 septembrie - Cinemateca Operei (Arhiva TVR) - „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini

• Sâmbătă, 4 septembrie - Opera şi invitaţii săi - Teatrul Muzical Ambasadorii, „La Piaţă” de Mihail Jora, „Figaro Style” după G. Rossini

• Duminică, 5 septembrie - Seară româno-israeliană - Interpretează: soprana Ira Bertman şi tenorul Teodor Ilincăi,  Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, Dirijor: Ethan Schmeisser

• Luni, 6 septembrie - Cinemateca Operei (Arhiva TVR) - „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti

• Marţi, 7 septembrie - Wonder theatre - „Scandal in familie” - comedie

• Miercuri, 8 septembrie - Romania Universalis - Diana Jipa – vioară, Stefan Doniga - pian

• Joi, 9 septembrie - Spectacol de balet - Opera Naţională Bucureşti  - „Tango. Radio & Juliet”
     
• Vineri, 10 septembrie - Opera şi invitaţii săi - „Clasic la puterea a treia” – Violoncellissimo & Marin Cazacu, 10 violoncele, pian şi percuţie

• Sâmbătă, 11 septembrie - Opera şi invitaţii săi - „Flautul Fermecat” – recital 4 flaute - Ion Bogdan Ştefănescu si invitaţii
„Incredibil dar adevarat. Don Giovanni şi Flautul fermecat”

• Duminică, 12 septembrie - Opera şi invitaţii săi - „Vioara lui George Enescu” - recital vioară şi pian, Gabriel Croitoru - vioară, Horia Mihail - pian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.