Gala de anul acesta a premiilor Primetime Emmy, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, a înregistrat cea mai scăzută audienţă din toate timpurile, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul a fost urmărit de 6,9 milioane de americani. Totuşi, ceremonia a avut succes în mediul online.

Potrivit datelor Nielsen, audienţa TV a scăzut cu 32% faţă de gala de anul trecut, care a fost, la rândul ei, cea mai redusă de până atunci, cu 10,2 milioane de telespectatori în SUA.

La gala de duminică, transmisă de Fox, marile câştigătoare au fost serialele „Game of Thrones” şi „Fleabag”.

Ceremonia a durat trei ore şi a fost difuzată în acelaşi interval orar cu emisiunea „Sunday Night Football” pe NBC, care a fost urmărită de 16,3 milioane de telespectatori.

În ultimii ani, galele de premiere au cunoscut o scădere din punct de vedere al audienţei, deşi anul acesta ceremonia Oscar din februarie, când au urcat pe scenă Queen şi Lady Gaga, a cunoscut o creştere de 10%, fiind urmărită de 29,6 milioane de americani.

Cât priveşte premiile Emmy, interacţiunile pe Twitter, Facebook şi Instagram legate de subiect au crescut cu 11% faţă de anul trecut.

Pe Twitter, „Game of Thrones” a fost principalul subiect al show-ului prezent în postări, urmat de „When They See Us”, „Chernobyl”, „Fleabag” şi „Killing Eve”.

Nielsen i-a luat în calcul pentru această măsurătoare doar pe cei care au urmărit ceremonia de acasă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.