Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România a avut loc luni, în Sala „Iosif Naghiu” a Muzeului Naţional al Literaturii Române şi a Teatrului Dramaturgilor Români din Bucureşti. Între laureaţi se află: Nicolae Prelipceanu, Gabriela Adameşteanu, Eugen Negrici, Horia Gârbea, Angelo Mitchievici, Ioana Pârvulescu, Adriana Babeţi, Horia-Roman Patapievici. Gala a fost prezidată de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Juriul, alcătuit din Mircea Mihăieş (preşedinte), Paul Aretzu, Dan Cristea, Andrea H. Hedeş, Ioan Holban, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu (membri), a acordat următoarele premii:

Cartea de Poezie

Nicolae Prelipceanu, "Funa Máro", Editura Cartea Românească

Cartea de Proză
Gabriela Adameşteanu, "Voci la distanţă", Editura Polirom

Cartea de Teatru
Horia Gârbea, "Ultima iubire a lui Cezar", Editura Neuma

Cartea de Critică, Eseu şi Istorie Literară, Memorii, Jurnale, Publicistică
Angelo Mitchievici, "Farmecul vieţilor distruse", Editura Humanitas

Cartea de Debut
Andrei Manolescu, "Cazul scriitorului dispărut" (roman), Editura Humanitas

Cartea pentru Copii şi Tineret

Ioana Pârvulescu, "Invizibilii", Editura Humanitas

Traduceri din literatura universală
Dan Croitoru: Thomas Pynchon, "Viciu ascuns" (traducere din limba engleză), Editura Polirom

Premii Speciale
Adriana Babeţi, Dicţionarul romanului central - european din secolul XX, Editura Polirom

Horia-Roman Patapievici, "Despre viaţă, destin & nostalgie", Editura Humanitas

Premiile pentru Literatură în Limbi ale Minorităţilor naţionale
Se acordă la propunerea Comisiei Minorităţilor, alcătuită din: Markó Béla (preşedinte), Karácsonyi Zsolt, Ivan Kovaci, Slavomir Gvozdenovici, Carolina Ana Dovaly (membri).

Comisia a hotărât să premieze volumele: Fekete Vince, "Halálgyakorlatok" ("Exerciţii pentru moarte"), poeme în limba maghiară, Editura Magvető Kiadó, Budapesta
Myhailo Hafia Traista, "Styzherety" ("Stejeret"), roman în limba ucraineană, R.C.R. Editorial

Premiul Naţional pentru Literatură a fost acordat criticului şi istoricului literar Eugen Negrici.

În cadrul Galei au fost decernate şi Premiile ARIEL, care au revenit revistei Ex-Ponto şi autorilor Ion Cocora şi Augustin Cupşa.

Momente muzicale au fost susţinute de Ionuţ Bogdan Ştefănescu (flaut), muzicianul fiind şi membru al Uniunii Scriitorilor, în calitatea sa de poet.

Premiile au fost finanţate de Ministerul Culturii (reprezentat la Gală de directorul Ioan Matei, membru, de asemenea, al Uniunii Scriitorilor), Institutul Cultural Român (din partea căruia a fost prezent eseistul Daniel Nica) şi Direcţia pentru Relaţii Interetnice a Secretariatului General al Guvernului (reprezentată de prozatorul Corneliu Irod). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.