Concertul de deschidere al ediţiei jubiliare a Festivalului Internaţional „George Enescu” a fost susţinut de Filarmonica „George Enescu”, avându-l la pupitru pe dirijorul estonian, naturalizat în America, Paavo Järvi. De-a lungul celor patru săptămâni de Festival, Filarmonica bucureşteană va avea nouă apariţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În programul serii de deschidere s-a cântat Rapsodia a doua în Re major op.11 nr. 2 de Enescu, Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47 de Sibelius, solistă celebra Hilary Hahn, şi Simfonia a II-a în mi minor op. 27 de Rahmaninov. 

În programul Stravinsky de miercuri 1 septembrie, la Sala Palatului, orele 19.30, Corul Filarmonicii pregătit de Iosif Ion Prunner se va implica în lucrările „Potopul” şi „Nunta”.

Duminică, 5 septembrie, ora 16.30, la Ateneul Român, în ultima clipă, muzicieni din Corul Filarmonicii au acceptat să înlocuiască formaţia Madrigal pentru celebra „Mare Missă în do minor K. 427” de Mozart. 

Vineri, 10 septembrie, orchestra şi corul Filarmonicii vor trece proba de foc a unei partituri dificile şi extrem de rar cântate: opera „Die tote Stadt” de Korngold, în versiune de concert. 

Luni, 13 septembrie, şi marţi, 14 septembrie, pe scena Sălii Mari a Palatului, muzicienii români vor evolua alături de Orchestra Naţională a Franţei în Daphnis şi Chloé de Ravel respectiv Poema română op.1 de Enescu. 

Simfonia cu numărul trei de Mahler va fi lucrarea în care sâmbătă, 18 septembrie, Corul Filarmonicii se va întâlni cu orchestra Tonhalle din Zürich iar marţi, 21 septembrie, Orchestra simfonică a Radiodifuziunii ungare va fi partenera corului bucureştean pentru Vox Maris de Enescu.

Ultima prezenţă a Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” în Festival va avea loc joi, 23 septembrie, când pe afişe se va afla oratoriul „Strigoii” de George Enescu.  

Ediţia a 25-a a Festivalului „Enescu” va avea un număr record de lucrări enesciene: 37.

Toate concertele din programul Festivalului Internaţional George Enescu vor fi transmise gratuit pe www.festivalenescu.ro şi vor rămâne online timp de 12 ore, pentru a fi văzute şi de pe alte meridiane orare. Fiecare concert are pagina sa de eveniment, la care se ajunge din pagina de program. În plus, un pop-up afişează ecranul pe pagina de pornire a site-ului, în fiecare zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.