Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România va avea loc în perioada 15 -24 martie, la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2019, se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia care a încheiat dictatura lui Nicolae Ceauşescu în România, dar şi de la căderea Zidului Berlinului şi de la primele alegeri libere din Cehoslovacia şi Polonia.

Aceşti 30 de ani de democraţie în România şi în Europa de Est reprezintă tema principală a celei de-a 12-a ediţii a festivalului One World România.

Cele aproximativ 80 de documentare selectate pentru One World Romania 2019 vor fi împărţite în mai multe secţiuni tematice, în completarea temei principale. Vor fi proiectate filme din întreaga lume despre justiţie, refugiaţi, migranţi, familii „netradiţionale”, drepturile femeilor, ale persoanelor cu dizabilităţi sau despre condiţiile de muncă ale lucrătorilor din întreaga lume.

De asemenea, vor fi pregătite retrospective ale unor renumiţi cineaşti internaţionali şi o competiţie care cuprinde zece filme.

Aproximativ 50 de invitaţi internaţionali vor participa la ediţia din 2019 a festivalului, care va avea loc la Cinema Elvire Popesco - Institutul Francez, Arcub, Cinemateca Eforie, Point şi #Pavilion 32 - Goethe-Institut Bucureşti.

La Point vor avea loc întâlnirile informale de dimineaţă cu cineaştii, dezbaterile pe tema principală a ediţiei, workshop-uri şi proiecţii. După finalul programului zilnic de filme, hub-ul nocturn al evenimentului va fi Londonhome.

Asociaţia One World România pregăteşte mai multe proiecte dedicate dezvoltării culturii documentare. Primul proiect nou pentru publicul bucureştean este Cineclubul One World România. De două ori pe lună, până la finalul anului 2019, la Point vor fi proiectate unele dintre cele mai importante filme documentare din istoria cinematografiei.

Primul eveniment are loc pe 20 ianuarie, de la ora 18:00 – când va fi proiectat filmul „Adio, iarnă!/ Winter Adé”, regizat de Helke Misselwitz. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.