Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) Iaşi a fost deschisă oficial miercuri seară, la Palatul Culturii, unde fondatorii evenimentului au fost recompensaţi cu Medalia de argint „Alexandru Ioan Cuza”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Florin Lăzărescu, Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici au pus bazele festivalului devenit unul dintre evenimentele europene de top, cu aproximativ 30.000 de participanţi.

FILIT reuneşte anul acesta 300 de invitaţi - sciitori din Franţa, Spania, Statele Unite, Anglia, Rusia şi România, şi profesionişti din industrie.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi a început miercuri şi, până duminică, va găzdui scriitori premiaţi cu Pulitzer, PEN şi Goncourt, nominalizaţi la Oscar şi Man Booker Prize, traducători, editori şi alţi profesionişti din industrie, precum şi pe amatorii de poveşti şi poezie.

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, managerul FILIT şi directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, a ţinut miercuri seară un discurs de mulţumire, în care a amintit de seriile de evenimente deja consacrate din cadrul festivalului.

Maricel Popa, reprezentant al Consiliul Judeţean Iaşi, şi-a început discursul destul de neclar: „Nu avem voie să spunem că nu s-a făcut ceva. Nu avem nevoie de table să spunem că nu avem voie să facem ceva. Avem nevoie de cărţi. Deoarece, de fiecare dată ştim, de zeci de ani «A fost odată că niciodată», acest titlu are şi merge mai departe. Şi vă mulţumesc”. Însă a revenit: „De fiecare dată trebuie să analizăm şi nu trebuie să ne întrebăm cât costă o carte, ci să ne întrebăm cât ne costă dacă nu o citim”.

El a amintit că „Iaşiul este singurul oraş care a fost martor al celor trei uniri” şi că sunt 160 de ani de când Cuza „a plecat la Bucureşti lăsând orgoliile politice pentru a fi unitate”. Pentru a marca momentul, Consiliul Judeţean a emis o medalie de argint cu chipul lui Alexandru Ioan Cuza, pentru 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

„Se înmânează o singură medalie unor personalităţi care fac ceva pentru Iaşi, care se remarcă. În seara asta, domnului director”, a spus el şi i-a oferit-o lui Lucian Dan Teodorovici. „Aş vrea să remarc un alt pionier, astfel că în seara asta vor fi două medalii înmânate”, a adăugat Popa. Cea de-a doua distincţie i-a revenit lui Florin Lăzărescu. 

El a spus: „Este o medalie pe care o merită toată echipa. FILIT-ul este despre ieşeni. Nu ar fi posibil fără ei. Când spui 30.000 de oameni la un festival de literatură, te sperii. Asta numai ieşenii o fac, miracolul ăsta e datorat lor”.

După discursurile din deschidere, cvartetul Ad Libitum a susţinut un recital.

În următoarele patru zile, în cadrul FILIT au loc zeci de evenimente: întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopţi albe de poezie şi muzică, ateliere şi mese rotunde profesionale, concerte şi lecturi.

Între invitaţi se numără María Dueñas, Richard Ford, Mihail Şişkin şi Mathias Énard.

FILIT este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.