Festivalul de la Cannes 2026 - Regizorul iranian Farhadi condamnă bombardamentele asupra Iranului şi reprimarea protestelor

Festivalul de la Cannes 2026 - Regizorul iranian Farhadi condamnă bombardamentele asupra Iranului şi reprimarea protestelor

Regizorul iranian Asghar Farhadi, care prezintă un film în competiţie la Cannes, a denunţat vineri victimele civile cauzate de bombardamentele israeliano-americane din Iran şi „masacrul” manifestanţilor de către Republica Islamică din ianuarie, scrie AFP.

Referindu-se la „două evenimente tragice”, Farhadi, unul dintre cele mai mari nume ale cinematografiei iraniene, a deplâns „moartea a numeroşi nevinovaţi, copii şi civili care au murit în timpul războiului, în timpul atacului suferit de Iran”.

Regizorul iranian s-a exprimat în limba farsi, tradusă în franceză, în cadrul conferinţei de presă de prezentare a filmului „Histoires parallèles”. Filmul său, turnat în limba franceză, a fost proiectat joi seara la Cannes.

„Şi înainte de acest război, au murit numeroşi manifestanţi, oameni care ieşiseră în stradă pentru a protesta, care erau la fel de nevinovaţi şi care au fost masacraţi”, a adăugat el.

„Aceste două evenimente sunt extrem de dureroase şi nu vor fi uitate niciodată”, a insistat regizorul, câştigător a două premii Oscar pentru „A Separation” (2011) şi „The Salesman” (2016).

„Nu pot accepta, fără niciun fel de justificare, faptul că vieţii unui om i se pune capăt, fie că este vorba de război, de execuţii sau de masacrarea manifestanţilor”, a subliniat Asghar Farhadi.

Iranul se află în război cu Israelul şi Statele Unite încă din 28 februarie, iar un armistiţiu fragil a intrat în vigoare la 8 aprilie.

Anterior, în luna ianuarie, Iranul a fost zguduit de importante manifestaţii antiguvernamentale.

Potrivit guvernului iranian, care acuză Statele Unite că au orchestrat revolta, 3.000 de persoane au murit în timpul acestor manifestaţii.

Potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului cu sediul în afara Iranului, bilanţul se ridică mai degrabă la între 7.000 şi 35.000 de morţi, ucişi în principal de forţele de securitate în timpul represiunii.

Regizorii iranieni trebuie să respecte o cenzură strictă dacă vor să lucreze în ţara lor, iar mulţi dintre ei au fost deja închişi, începând cu Jafar Panahi, câştigătorul Palme d'Or de anul trecut. Mohammad Rassoulof s-a exilat în Germania.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră