Expoziţia temporară „Averescu şi Prezan. Mareşalii României Mari” va fi deschisă joi, la ora 16.00, la Muzeul Naţional de Istorie a României, în prezenţa Olgăi Macarie, nepoata mareşalului Constantin Prezan, a general-locotenentului Grigore Stamate, autor al unei trilogii despre mareşalul Constantin Prezan, şi a istoricului militar Petre Otu, istoric militar şi autor al cărţii „Mareşalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expoziţia este un omagiu adus celor doi ofiţeri de carieră care au reuşit să se remarce nu doar prin abilităţile lor de comandă, prin spiritul cazon, dar şi prin calităţile lor umane, transmite MNIR.

Totodată, ea marchează 75 de ani de la moartea mareşalului Constantin Prezan (27 august 1943) şi opt decenii de la cea a mareşalului Alexandru Averescu (3 octombrie 1938).

Olga Macarie şi Daniel-Cosmin Obreja au contribuit cu obiecte şi imagini de o valoare istorică aparte, ce vin în completarea pieselor care provin din colecţiile muzeului.

De o importanţă deosebită sunt albumele cu fotografii de familie, cărţile de bibliotecă şi darurile primite de Constantin Prezan în timpul vizitei de protocol realizate în Imperiul Ţarist, în anul 1896, cu ocazia ceremoniei de încoronare a ţarului Nicolae al II-lea Romanov, mărturii din trecut care au fost păstrate timp de mai multe generaţii, de familia mareşalului.

De asemenea, pot fi admirate piese de uniformă, distincţii militare, bunuri personale şi obiecte care sunt asociate cu activităţile celor doi prestigioşi comandanţi militari.

La vernisaj va avea loc un moment artistic oferit de Corul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române condus de Arhidiaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 6 septembrie – 1 octombrie 2018 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.