Modulul Schiaparelli, parte a misiunii ExoMars 2016, organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în colaborare cu Rusia, s-a prăbuşit pe planeta Marte cu o viteză de peste 300 de kilometri pe oră şi s-a dezintegrat la impactul cu scoarţa marţiană, au anunţat, vineri seară, cercetătorii europeni, citaţi de nextimpact.com.
ESA a publicat weekendul trecut noi informaţii despre Schiaparelli, micul modul din misiunea ExoMars, a cărui coborâre pe Marte nu s-a petrecut aşa cum era prevăzut.
Potrivit celor mai recente analize efectuate de ESA, impactul modulului Schiaparelli cu scoarţa planetei Marte s-a petrecut ”la o viteză considerabilă, de peste 300 de kilometri pe oră”. Locul în care s-a produs prăbuşirea modulului a fost fotografiat de sonda americană Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), plasată de NASA pe orbita ”Planetei roşii” în 2006.
Potrivit ESA, zona de impact apare în acele fotografii ca ”o pată mare, întunecată şi estompată”.
Rezoluţia imaginii este de 6 metri pentru 1 pixel, fapt ce nu permite specialiştilor de la ESA să vadă cu precizie starea exactă în care se află Schiaparelli, care au putut să obţină în schimb alte informaţii, precum poziţia probabilă a paraşutei - cu un diametru de 12 metri - modulului.
Aceeaşi imagine furnizată de sonda spaţială americană MRO arată ”o altă pată întunecată, cu un diametru cuprins între 15 şi 40 de metri, la aproximativ 1 kilometru faţă de paraşută”. Este foarte posibil ca acea pată să reprezinte craterul produs de explozia produsă la impactul modulului cu scoarţa marţiană.
Mai multe explicaţii sunt posibile, potrivit Agenţiei Spaţiale Europene, care a detectat prezenţa mai multor fragmente din Schiaparelli în acea zonă şi locul în care s-a produs explozia modului, deoarece, în timpul impactului, ”rezervoarele sale de carburant erau probabil încă pline”.
ESA speră să obţină mai multe informaţii în acestă săptămână, în care sonda MRO - ce are la bord o cameră fotografică foarte performantă, HiRISE - va realiza noi fotografii în timp ce va efectua o nouă trecere pe deasupra locului în care s-a prăbuşit Schiaparelli.
Potrivit Reuters, Schiaparelli s-a prăbuşit după ce motoarele sale s-au oprit şi modulul a intrat în cădere liberă de la o înălţime cuprinsă între 2 kilometri şi 4 kilometri.
Schiaparelli, un modul în forma unui disc cu o greutate de 577 de kilograme, parte a misiunii ruso-europene ExoMars ce a fost concepută pentru a căuta eventuale dovezi care să ateste existenţa vieţii pe Marte, a încercat, miercuri, 19 septembrie, să efectueze o coborâre controlată pe Marte, pentru a testa tehnologiile ce vor fi utilizate de un viitor rover pe care ESA speră să îl trimită pe ”Planeta roşie” în 2020.
Însă contactul cu Schiaparelli s-a pierdut cu 50 de secunde înainte ca acesta să atingă solul, iar soarta modulului spaţial european era incertă până când ESA a primit, vineri seară, imaginile transmise de sonda americană MRO.
”Schiaparelli a atins solul cu o viteză ce a fost mult prea mare, de câteva sute de kilometri pe oră, şi, din păcate, a fost distrus la impact”, a spus Michel Denis, director de zbor în cadrul misiunii ExoMars, pentru Reuters TV.
Datele transmise de sonda-mamă Trace Gas Orbiter (TGO), care a transportat modulul Schiaparelli până pe orbita planetei Marte, au confirmat faptul că etapele de intrare în atmosferă şi coborâre în atmosferă s-au desfăşurat conform planurilor, însă evenimentele neprevăzute au apărut după ejectarea scutului termic şi deschiderea paraşutei. Ejectarea scutului termic pare să se fi produs mai repede decât se aşteptau specialiştii de la ESA.
Inginerii de la ESA au confirmat că motoarele cu retropropulsie ale modulului Schiaparelli au fost activate pentru o scurtă perioadă de timp, deşi se pare că ele au fost oprite mai devreme decât ar fi trebuit.
În timp ce Schiaparelli cobora spre scoarţa marţiană, sonda TGO a efectuat pe 19 octombrie o manevră crucială - Mars Orbit Insertion (Inserţia pe Orbita lui Marte) -, pe care a realizat-o cu succes.
Doar NASA a reuşit până acum să plaseze vehicule de explorare pe suprafaţa planetei Marte care au reuşit să funcţioneze după coborârea pe ”Planeta roşie”. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a încercat, pe 19 octombrie, să realizeze aceeaşi performanţă.
Cercetătorii europeni au încercat pentru a doua oară să plaseze un astfel de vehicul pe Marte, la 13 ani după eşecul suferit de sonda britanică Beagle 2, în 2003, în cadrul misiunii Mars Express.
Separat pe 16 octombrie de sonda Trace Gas Orbiter (TGO), care are misiunea de a analiza gazele din atmosfera planetei Marte, modulul Schiaparelli a intrat în atmosfera marţiană miercuri la ora 17.42 (ora României, n.r.), înainte de a începe etapa finală a coborârii sale spre scoarţa marţiană. Acea etapă, deosebit de periculoasă, a avut o durată de aproximativ şase minute.
Pentru a-şi încetini viteza de coborâre, de aproape 21.000 de kilometri pe oră, modulul Schiaparelli a folosit un scut termic, o paraşută şi motoare cu retropropulsie.
Obiectivul principal al misiunii europene ExoMars este de a afla dacă viaţa a existat vreodată pe Marte. Cea mai recentă sondă spaţială europeană, TGO, are la bordul ei un instrument care este capabil să analizeze gazele din atmosfera rarefiată a planetei Marte, precum metanul.
Savanţii sunt de părere că metanul, un element chimic care pe Terra este puternic asociat cu viaţa, ar putea să provină pe Marte de la colonii de microorganisme care, fie au dispărut cu milioane de ani în urmă, lăsând pungi de gaze îngheţate sub scoarţa planetei, fie de o serie de microorganisme care emit metan şi care trăiesc în continuare pe această planetă.
Sonda TGO s-a plasat deja pe o traiectorie care îi va permite să rămână pe orbita marţiană la o altitudine de 400 de kilometri.
Modulul Schiaparelli a fost conceput cu scopul de a testa trei proceduri care sunt esenţiale pentru viitoarele misiuni spaţiale: intrarea în atmosfera marţiană, coborârea şi plasarea în condiţii de siguranţă pe scoarţa planetei Marte.
Modulul spaţial european poartă numele astronomului italian Giovanni Schiaparelli, care, în 1877, a început să realizeze o hartă topografică a planetei Marte.
Misiunea ExoMars a debutat cu lansarea unui vehicul spaţial care a transportat la bordul său primul modul din acest proiect spaţial, ce a decolat în luna martie 2016 de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.
Lansatorul rusesc Proton a transportat la bordul său o sondă spaţială (TGO), construită pentru a detecta diverse gaze, precum metanul - care, pe Pământ, este asociat cu existenţa vieţii. Precedentele misiuni de pe Marte au detectat urme de metan în atmosfera rarefiată a planetei roşii.
A doua parte a misiunii ExoMars, programată iniţial pentru 2018 dar amânată pentru 2020, va consta în trimiterea unui rover european pe planeta Marte. Acesta va fi primul vehicul construit de ESA care va deţine capacitatea de a se deplasa pe suprafaţa planetei Marte şi de a efectua foraje în scoarţa marţiană până la adâncimi de doi metri, de a analiza apoi probele colectate şi de a găsi eventuale molecule organice. În acea perioadă, TGO va fi încă în activitate şi va funcţiona ca un releu pentru a transmite spre Terra datele furnizate de viitorul rover marţian.
În prezent, suprafaţa planetei Marte este explorată de patru vehicule de tip rover - toate lansate de NASA. Primul a fost Sojourner, în cadrul misiunii Mars Pathfinder. A urmat misiunea Mars Exploration Rover, ce a inclus roverul Opportunity (care este încă activ) şi roverul Spirit (care este inactiv). Cel mai recent vehicul de acest fel, Curiosity, a fost lansat în cadrul misiunii Mars Science Laboratory şi a ajuns pe Marte pe 6 august 2012. De atunci, roverul Curiosity a realizat o serie de descoperiri climatologice şi geologice de o importanţă istorică, inclusiv dovezi clare ce atestă faptul că apa a existat în stare lichidă, în trecut, pe acest corp ceresc.
Misiunea ExoMars 2016 este coordonată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), în timp ce Roscosmos - Agenţia spaţială a Rusiei - a furnizat racheta lansatoare şi două dintre cele patru instrumente aflate la bordul sondei TGO.
Pentru ESA, costul misiunii ExoMars, inclusiv a doua etapă din 2020, a fost estimat la 1,3 miliarde de euro. Contribuţia financiară a Rusiei nu a fost inclusă în acest cost estimativ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
