Organizatorii concursului Eurovision au confirmat luni că Ucraina va participa la ediţia 2022, prevăyută între 10 şi 14 mai, la Torino, în Italia, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producătorul executiv, Simona Martorelli, a declarat că delegaţia ucraineană a confirmat participarea şi a trimis la timp toate documentele cerute. 

"Este admirabil, ţinând cont de situaţie", a subliniat Martorelli. 

Candidatul ucrainean este Orchestra Kalush, ai cărei muzicieni vor interpreta un cântec de leagăn rap, "Stefania". Adresându-se unei mame, acest cântec include muzica tradiţională ucraineană şi versurile sale conţin această frază: "Îmi voi găsi întotdeauna drumul către casă chiar dacă toate drumurile sunt distruse". 

Artiştii vor încerca să înregistreze un videoclip, pe care toţi participanţii trebuie să-l trimită organizatorilor în cazul în care nu se vor putea prezenta fizic pe scenă în timpul acestui eveniment extrem de popular, urmărit de zeci de milioane de telespectatori din toată lumea, a indicat Martorelli. 

"Din fericire, ei o vor putea face", a adăugat ea. 

Pe 25 februarie, a doua zi după invazia Ucrainei de forţele ruse, organizatorul concursului, Uniunea Europeană de Radioteleviziune (UER) a anunţat că Rusia va fi exclusă anul acesta d ela eveniment. 

Concursul de anul acesta va avea drept temă pacea, potrivit organizatorilor. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.