Spectacolul "...ESCU", de Tudor Muşatescu, în regia şi versiunea scenică a lui Doru Ana, a doua premieră a anului la Teatrul Mic, este programată la sala Atelier, pe 7 martie, de la ora 19.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Descendent de seamă al lui Caragiale şi unul dintre reprezentanţii comediei româneşti interbelice, Tudor Muşatescu, a scris piesa "…ESCU" în continuarea acţiunii din "Titanic Vals". Premiera absolută a spectacolului avut loc în urmă cu 85 de ani, la data de 11 decembrie 1933, pe scena Teatrului Naţional.

Comedia prezintă moravurile vieţii politice din perioada interbelică, în special lupta avidă pentru putere a personajului principal, Decebal Necşulescu, interpretat de Ovidiu Niculescu, cu scopul de a obţine, cu orice preţ, un post-cheie în Guvern. Spectacolul pune în evidenţă actualitatea textului scris de Tudor Muşatescu, demonstrând că deşi a trecut mult timp de la data scrierii piesei, moravurile lumii politice au rămas aceleaşi.

Pentru a observa de unde îşi extrage substanţa comică această piesă, este necesară o incursiune în viaţa socială a epocii. Astfel, pentru un Parlament cu mult mai multe fotolii, pentru Ministerele care se succed într-un ritm extrem de rapid şi mai ales pentru o organizare birocratică mult mai vastă decât până la Primul Război Mondial, erau chemaţi la putere oameni precum Decebal Necşulescu, care - asemeni lui Rică Venturiano - pretindeau că sunt reprezentanţi ai „poporului” sau a ceea ce Caragiale numea "dictatori ai vorbei".

Din distribuţie fac parte: Ovidiu Niculescu, Dan Condurache, Adriana Şchiopu, Doru Ana, Ana Bart, Vlad Corbeanu, Irina Rădulescu, Radu Zetu, Ana Bianca Popescu, Sergiu Fleşner, Beatrice Peter, Petre Moraru, Avram Birău, Mihai Mitiţescu, Ciprian Chiricheş/Cătălin Bucur. 

Primele spectacole, în avanpremieră, se joacă pe 2 şi 3 martie, începând cu ora 19.00. Următoarele reprezentaţii: 9 martie şi 1 aprilie, la ora 19.00.

Biletele sunt disponibile online pe Bilet.ro şi la Casa de Bilete a Teatrului Mic (Strada Constantin Mille, Nr. 14-16).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.