Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a lansat cel de-al cincilea satelit de observare din reţeaua Sentinel Earth, luni, în cadrul programului spaţial Copernicus, ce vizează obţinerea rapidă a unor imagini cu rezoluţie înaltă ale uscatului, oceanelor şi reţelei de râuri şi lacuri de pe Terra, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Satelitul Sentinel-2B, parte a unui sistem de sateliţi ce au rolul de a monitoriza Terra, a fost lansat la bordul unei rachete Vega de la baza spaţială Kourou din Guyana Franceză, luni seară, la ora local 20.49 (marţi, 01.49 GMT - n.r.).

Noul satelit se va alătura ”geamănului” său, Sentinel-2A, care a fost deja plasat pe orbită în 2015, pentru a furniza imagini de înaltă rezoluţie, în culori şi în infraroşu pentru o gamă variată de proiecte şi iniţiative ecologiste, inclusiv pentru previziunile aferente culturilor agricole şi monitorizarea dezastrelor naturale.

Cei doi sateliţi vor orbita la o altitudine de 786 de kilometri deasupra Pământului, în părţi opuse ale planetei noastre.

Împreună, ei vor putea să acopere întreaga suprafaţă de uscat de pe Terra, insule mari, regiuni continentale şi cursuri de apă, la fiecare cinci zile, oferind astfel cele mai actuale şi mai performante imagini care au fost realizate vreodată în acest domeniu.

Potrivit ESA, proiectul Copernicus este cel mai ambiţios program de observare şi monitorizare a Terrei ce a fost realizat vreodată. Uniunea Europeană şi ESA au încheiat un acord prin care s-au angajat să finanţeze cu încă 8 miliarde de euro acest program până în anul 2020.

Lansarea proiectului Copernicus a devenit o chestiune extrem de urgentă pentru UE, după pierderea contactului cu unicul satelit de monitorizare a Terrei ce era operat de ESA, denumit Envisat, în 2012, după 10 de funcţionare.

Primul satelit din reţeaua Copernicus, care va include şapte sateliţi, a fost lansat în aprilie 2014.

ESA este o organizaţie interguvernamentală, înfiinţată în 1975, a cărei misiune constă în a dezvolta capacităţile spaţiale ale Uniunii Europene şi în a se asigura că investiţiile din sectorul spaţial vor fi benefice pentru cetăţenii europeni şi din lumea întreagă.

ESA cuprinde în prezent 22 de state membre, în rândul cărora se află şi România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.