Preşedintele Emmanuel Macron i-a conferit scriitorului Michel Houellebecq Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie din Franţa, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, joi seară, la Palatul Élysée, potrivit preşedinţiei Republicii, citată de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Printre invitaţii la ceremonie s-au aflat, în special, prietenul său, cântăreţul Jean-Louis Aubert, care a transpus pe muzică poemele sale, fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, filosoful Alain Finkielkraut şi scriitorul Frédéric Beigbeder.

Şeful statului a salutat "un romantic într-o lume devenită materialistă" şi a caracterizat romanele sale nu pesimiste, ci "pline de speranţă" într-o societate în care cultura sau religia au devenit fragile. 

Romanicerul în vârstă de 63 de ani, unul dintre autorii francezi cel mai tradus în străinătate, a publicat cea mai recentă carte "Sérotonine" la editura Flammarion.

"Serotonină", care va fi publicat în luna mai la editura Humanitas, vorbeşte despre iminenta islamizare a societăţii franceze şi este considerat unul dintre cele mai percutante romane din ultimii ani.

A fost tradus în peste 40 de ţări şi a stabilit recorduri de vânzări: aproximativ 800 000 de exemplare vândute în lumea francofonă şi peste 520.000 de exemplare vândute în Germania.

Scris cu câteva luni înainte de apariţia "vestelor galbene", romanul pare să fi anticipat această mişcare. Copilul teribil al literaturii franceze, scriitor vizionar şi controversat, Michel Houellebecq nu mai publicase nimic de la "Supunere", apărut acum patru ani, chiar în ziua atacului de la Charlie Hebdo. 

"Serotonină" poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar şi ca un copleşitor roman al remuşcărilor şi al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societăţii occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, incomod şi indispensabil.

Michel Houellebecq, al cărui nume real este Michel Thomas, s-a născut pe 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmaţia autorului) în insula Réunion, teritoriu francez ”dincolo de mări”. A studiat agronomia la Institutul National de Agronomie Paris-Grignon şi cinematografia la Şcoala Naţională Superioară "Louis Lumiere", pe care a abandonat-o înainte de obţinerea diplomei de licenţă, din cauza unei crizei personale.

Cu toate că şi-a început cariera literară ca poet, s-a orientat spre scrierea de romane, fapt care i-a adus succesul şi recunoaşterea publicului larg. Este, începând cu sfârşitul anilor 1990, unul dintre cei mai traduşi scriitori de limbă franceză din lume. Temele recurente din romanele sale sunt singurătatea existenţială, iubirea, declinul civilizaţiei occidentale, necesitatea schimbării omului şi sentimentul de derută al occidentalului contemporan după moartea ideologiilor şi apariţia noilor provocări ale ştiinţei.

Din opera lui Michel Houellebecq, la editura Polirom au apărut "Particulele elementare" (ediţia a doua revăzută, 2006), "Platforma" (2003), "Posibilitatea unei insule" (2006), "Inamici publici" (2008, 2009), "Harta şi teritoriul" (2011). 

A câştigat numeroase trofee şi distincţii literare importante, precum premiul Novembre (pentru volumul ”Particule elementare, 1998), premiul Interallié (pentru romanul ”Posibilitatea unei insule”, 2005) şi celebrul premiu Goncourt (pentru romanul ”Harta şi teritoriul”, 2010).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.