Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit vineri cu Vladimir Putin despre situaţia cineastului Oleg Sentsov, solicitându-i liderului de la Kremlin să găsească "o soluţie umanitară" în favoarea cineastului ucrainean, închis în Rusia şi aflat în greva foamei de peste 90 de zile, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Preşedintele Republicii i-a spus preşedintelui Putin că este îngrijorat cu privire la starea de sănătate a lui Sentsov, care pare să se degradeze periculos, şi necesitatea ca Rusia să găsească urgent o soluţie umanitară la această situaţie, anunţă Palatul Élysée într-un comunicat. Preşedintele Republicii a făcut mai multe propuneri în acest sens. Preşedintele Putin s-a angajat să răspundă despre această situaţie şi să transmită rapid informaţii despre starea de sănătate a lui Sentsov". 

Oleg Sentsov nu se alimentează de peste 90 de zile, a pierdut 30 de kilograme şi estimează într-un mesaj transmis săptămâna aceasta prin apropiaţii săi că "sfârşitul este aproape". 

"Situaţia nu este simplu proastă, este catastrofală. Oleg mi-a trimis o scrisoare prin intermediul avocatului lui. Aproape că nu se mai poate ridica în picioare. El scrie că finalul este aproape şi nu vorbeşte de eliberare", a scris pe Facebook verişoara cineastului, Natalia Kaplan. 

Oponent al anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, Sentsov a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru "terorism" şi "trafic de arme" într-un proces calificat drept "stalinist" de ONG-ul Amnesty International şi criticat de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

El a început greva foamei pe 14 mai pentru a cere eliberarea tuturor ucrainenilor "prizonieri politic" care sunt închişi în Rusia.

Avocatul lui Sentsov, Dmitri Dinzé, care i-a făcut o vizită în închisoare marţi, a indicat pentru AFP că regizorul a pierdut 30 de kilograme şi suferă de probleme cardiace.

Potrivit lui Dinzé, clientul său prezintă un nivel foarte redus al hemoglobinei (proteină bogată în fier din globulele roşii) şi ritmul său cardiac este de 40 de pulsaţii pe minut. 

Guvernele occidentale conduse de preşedintele francez Emmanuel Macron, precum şi de alte personalităţi ca scriitorul american Stephen King sau actorul american Johnny Depp, au cerut Kremlinului să-l elibereze pe Oleg Sentsov.

Curtea europeană a drepturilor omului (CEDH) a cerut la sfârşitul lunii iulie Rusiei să acorde "îngrijiri potrivite" cineastului ucrainean. 

Preşedintele rus şi cel ucrainean, Vladimir Putin şi Petro Porochenko, au vorbit în iunie la telefon despre un eventual "schimb de prizonieri" între cele două ţări, dar această eventualitate nu s-a concretizat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.