Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a anunţat suspendarea ediţiei în curs a FILIT, începută miercuri, 30 septembrie, din cauza apariţiei unui focar de Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul instituţiei, cinci angajaţi au fost depistaţi pozitiv, confirmaţi astăzi, 1 octombrie, potrivit unui anunţ pe site-ul evenimentului.  

"Subliniem că nici unul dintre respectivii angajaţi nu a participat la evenimentele din prima seară, iar desfăşurarea acestora a avut loc cu respectarea tuturor normelor sanitare. Însă, dat fiind faptul că în interiorul instituţiei s-a declanşat o anchetă internă, care urmează a stabili lista de contacţi ai angajaţilor confirmaţi pozitiv, fiecare dintre ei urmând a face testul COVID-19, considerăm că este foarte important să nu creăm nici o posibilitate de îmbolnăvire pentru invitaţii FILIT, pentru echipă şi voluntari şi, evident, pentru participanţii din public. Prin urmare, cu regret, ne vedem nevoiţi să suspendăm restul evenimentelor care ar fi trebuit să se desfăşoare în ediţia curentă. Ne prezentăm scuze invitaţilor şi publicului FILIT, fiind recunoscători tuturor pentru prietenia cu care au primit şi această ediţie, concepută şi organizată în condiţii atât de neprielnice", au transmis organizatorii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.