„România sălbatică”, documentar regizat de Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache, laureat cu Premiul publicului la TIFF 2021, va putea fi văzut luna aceasta la Sibiu, Făgăraş Fest, Iaşi, Zabola şi Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul a înregistrat cel mai mare număr de spectatori la ediţia aniversară a TIFF Cluj-Napoca - la cele patru proiecţii incluse în program au participat, în total, peste 3.500 de spectatori, premiera fiind sold-out cu câteva zile înainte de proiecţie.

„Spune tot faptul că cei din sală au gândit ce am gândit şi noi şi anume că filmul acesta poate fi iubit aşa cum ne-am simţit şi noi iubiţi de natură atunci când l-am filmat.”, a declarat Dan Dinu la Gala de decernare a premiilor TIFF. „Sperăm că România sălbatică s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, mulţumim festivalului pentru această experienţă unică şi tuturor oamenilor care s-au implicat în acest proiect,

sperăm să ne revedem şi cu alte asemenea ocazii”, a completat Cosmin Dumitrache.

Povestea celui mai amplu, complex şi original proiect de film documentar despre România este narată de actorul Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Ţurcan.

„România sălbatică” va fi lansat în cinematografele din întreaga ţară în a doua parte a lunii septembrie, însă va ajunge încă din luna august în mai multe oraşe din ţară, în cadrul mai multor proiecţii speciale, în prezenţa echipei. Prima de acest fel va fi în cadrul deschiderii TIFF Sibiu, pe 5 august, în Muzeul în aer liber, de la ora 21.45.

De la Sibiu, echipa filmului va pleca direct spre Făgăraş Fest, organizat de Fundaţia Propak şi Conservationa Carpathia. Documentarul, care a beneficiat de ajutorul administraţiilor de parcuri naţionale şi naturale, al RNP Romsilva şi a multor ONG-uri de mediu, va putea fi văzut aici în aer liber pe 6 august, de la ora 20.00.

Un alt eveniment important în cadrul căruia „România sălbatică” va fi prezentă la întâlnirea cu publicul cinefil este închiderea celei de-a 12-a ediţii a Serilor Filmului Românesc de la Iaşi, pe 15 august, de la 20.30, în Piaţa Unirii.

Tot în aer liber va putea fi urmărit documentarul care a impresionat cinefilii şi iubitorii de natură deopotrivă şi pe 18 august, la Zabola, în atmosfera autentică a Domeniilor Mikes (Zabola Estate). De acolo echipa filmului va pleca la Timişoara, unde va avea loc o proiecţie specială în cadrul Caravanei TIFF, la Grădina Capitol, pe 20 august.

„România Sălbatică”, cel mai spectaculos documentar dedicat naturii din ţara noastră, va fi distribuit din toamnă în cinematografele din întreaga ţară de Transilvania Film. Mai multe detalii despre alte evenimente speciale în care filmul va putea fi urmărit vor fi anunţate în curând.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.