Documentare despre misterul monstrului din Loch Ness, accidentul nuclear de la Cernobîl şi eforturile de repopulare a coloniilor de stridii în portul din New York vor fi difuzate de Discovery începând cu 3 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sub titulatura „Sunday Docs”, postul de televiziune va difuza poveşti despre adevărurile pentru care cercetătorii încă depun eforturi să găsească răspunsuri, precum şi noi dezvăluiri şi chiar dezlegări ale unor mistere bine păstrate.

„Cernobîl: 30 de ani mai târziu” va fi difuzat duminică, de la ora 22:00.

Primii cercetători cu acces nelimitat în zona de pericol din Cernobîl explorează cum au fost afectate mediul, fauna şi flora, după 30 de ani, în cea mai contaminată zonă de pe glob. Documentarul urmăreşte povestea lui Nelson şi a lui Ochota, aflându-se în pericol de expunere la radiaţii pentru marea comunitatea ştiinţifică. Este o muncă importantă, iar ceea ce au reuşit să descopere despre modul în care radiaţiile au afectat viaţa animalelor şi a plantelor din zonă este extraordinar.

„Golful recuperat” va avea premiera pe 1 decembrie, la ora 22:00.

Pe Insula Guvernatorului din New York, un program fără precedent reface coloniile de stridii de aici, cândva foarte bogate. Mai mult, soldaţii acestei mişcări de mediu sunt elevii de liceu, unde sunt predate şi cursuri de administrare a căilor navigabile. Golful recuperat urmăreşte poveştile şi munca acestor studenţi extraordinari şi a profesorilor lor în încercarea de a transforma valul de zeci de ani de neglijenţă şi de a readuce la viaţă căile navigabile din New York – în timp ce construiesc recife, monitorizează creşterea şi efectuează cercetări în domeniul biologiei marine pe parcursul unui an, perioadă în care există descoperiri, victorii şi întârzieri.

„Cernobîl: Un nou capitol” va fi difuzat pe 22 decembrie, de la ora 22:00.

După cel mai grav accident nuclear din istorie, camerele de filmat revin la Cernobîl, pentru că este turnat un nou înveliş de beton, ca să absoarbă radiaţiile mortale.

„Monstrul din Loch Ness: Noi dovezi” va putea fi urmărit pe 29 decembrie, de la ora 22:00.

Cercetători de top dezvăluie cum, apelând la un studiu revoluţionar şi tehnologii avansate de analiză ADN, a fost rezolvat misterul legendarului monstru din Loch Ness. Ei au colectat probe de apă din întregul lac, care au fost filtrate pentru fragmente de ADN. Dacă există cu adevărat ADN de monstru în lac, echipa îl va găsi. Dovada adusă de cercetători va lansa un nou capitol în căutarea monstrului din Loch Ness. Pe 29 decembrie, vor fi anunţate rezultatele uluitoare ale studiului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.