Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică anunţă că a observat o diversificare a atacurilor asupra sistemelor informatice ale organizaţiilor deja atacate prin DDoS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Continuă atacurile cibernetice de tip DDoS (Distributed Denial-of-Service) auto-asumate de gruparea pro-rusă Killnet asupra unor site-uri web din România, atacuri motivate de acţiunile de sprijin ale României pentru Ucraina, în contextul invaziei acestui stat de către Federaţia Rusă. Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) colaborează cu administratorii site-urilor web impactate, cu instituţiile abilitate şi cu parteneri internaţionali pentru investigarea şi contracararea acestor atacuri. Se observă o diversificare a atacurilor prin utilizarea unor noi metode care vizează infectarea cu aplicaţii malware de tip ransomware a sistemelor informatice ale organizaţiilor deja atacate prin DDoS. În acest context, tehnicile utilizate de atacatori includ spear phishing şi spoofing”, a transmis, duminică, DNSC, într-un comunicat d epresă.  

Potrivit documentului, atacatorii cibernetici transmit mesaje pe email, WhatsApp, Signal, Telegram, Messenger, Slack, etc. pretinzând că sunt o sursă / persoană de încredere, pentru a convinge victimele potenţiale să divulge informaţii confidenţiale, date personale sau să efectueze acţiuni care permit preluarea controlului unor infrastructuri sau dispozitive informatice de către atacatori. 

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

”Pentru a încerca să inducă în eroare potenţialele victime şi pentru o rată de succes mai ridicată, atacatorii intenţionează să utilizeze inclusiv adrese de email sau conturi de utilizator falsificate ca aparţinând unor instituţii publice sau organizaţii cunoscute din România”, au mai transmis specialiştii.  

Aceştia recomandă prudenţă în cazul în care se recepţionează mesaje ce au următoarele caracteristici: 

  • Sunt prezentate ca fiind solicitări urgente, inclusiv din partea autorităţilor; 

  • Sunt ciudat formulate şi apar ca provenind de la o sursă sau persoană "de încredere"; 

  • Includ linkuri sau ataşamente care nu au fost solicitate; 

  • Cer furnizarea unor date cu caracter personal sau tehnice (parole, PIN, IP etc.). 

”Pentru a limita riscul infectării cu ransomware şi a evita criptarea sau distrugerea datelor, este obligatorie şi realizarea de copii de siguranţă (backup) pentru site-uri, baze de date sau orice alt tip de date expuse în mediul Internet, precum şi stocarea acestor copii în locaţii separate”, a mai transmis instituţia.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.