Delegaţia României la Eurovision Song Contest 2018 va pleca pe 30 aprilie la Lisabona, urmând să participe marţi, 1 mai, la prima repetiţie înainte de cea de-a doua semifinală, din 10 mai, în care trupa The Humans va intra în concurs pe cel de-al doilea loc. Petre Năstase, regizorul spectacolului reprezentanţilor României în competiţie a declarat, vineri, la o conferinţă de presă organizată de TVR, că show-ul va fi construit printr-o tehnică folosită de Bruno Mars, fiind bazat pe lumini.