Deea Ibacka, Roxana Vancea, Răzvan Fodor, Ionuţ Iftimoaie si Jorge sunt concurenţii din primul sezon ”Fort Boyard”, realizat în premieră de Pro TV pentru telespectatorii din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Emisiunea, care va intra în grila televiziunii Pro TV în acest an, ”Fort Boyard”, este filmată în fortul situat în strâmtoarea Pertuis d’Antioche. Vedete din showbizul autohton vor fi supuse la probe de logică şi rezistenţă fizică în show-ul prezentat de actorii Paul Ipate şi Octavian Strunilă.

”În primul rând, sunt îndeajuns de bătrân, încât am prins primele difuzări ale acestei emisiuni pe Pro TV. Iniţial, îl  urmăream pe TV5. Acest concurs e îmbrăcat în mister, e plin de ghicitori, iar istoricul acestui fort te face să îţi doreşti să îl vezi în realitate. Chiar mi-a dat o stare foarte interesantă. Am acceptat provocarea fără să stau pe gânduri”, a declarat Răzvan Fodor.

Deea Ibacka, încântată de această experienţă inedită, a spus: ”Am copilărit cu emisiunea Fort Boyard, în anii '90. O urmăream, efectiv, cu sufletul la gură. Eram trup şi suflet alături de concurenţi. Toată familia îşi aminteşte amuzată că într-o noapte am trezit-o pe mama din somn şoptindu-i la ureche: hai să intrăm în celulă". Noroc că vizionam împreună episoadele şi a înţeles imediat ce visasem, de fapt. Aşa am aflat despre mine că sunt somnambulă şi vorbesc în somn. Deci, da, cam atât de fascinată eram de fenomenul Fort Boyard... Şi, totuşi, nu mi-aş fi imaginat vreodată că într-o zi aş putea concura chiar eu. Fără nicio exagerare,  e un vis devenit realitate. A fost o bucurie să accept invitaţia, în încercarea de a-mi depăşi fricile şi limitele fizice”. 

Jorge a mărturisit: ”Când eram mic, mă uitam cu familia la emisiune. Mi s-a părut de necrezut invitaţia şi nu aş fi ratat pentru nimic în lume o asemenea ocazie. Am acceptat să vin la Fort Boyard pentru că îmi plac provocările. Sunt obişnuit cu munca în echipă, dar mai ales cu distracţia”. 

”Eu sunt înnebunită după adrenalină, sunt dependentă de sport si fricile nu prea au loc în viaţa mea. Când eram mică, urmăream emisiunea, dar nu mi-am imaginat vreodată că o să fiu concurentă. Mi-ar fi plăcut să trec prin toate probele!”, a declarat Roxana Vancea.

Ionuţ Iftimoaie a spus: ”Am acceptat provocarea Fort Boyard pentru că în urmă cu mai bine de 20 de ani eram printre cei care urmăreau această emisiune la TV. A fost o adevărată onoare pentru mine să vin în postura de concurent. În plus, orice provocare este foarte interesantă pentru mine”.

Vedetele participante vor fi ghidate de personaje celebre din show: Boyard, Passe Partout si Passe Temps.

”Fort Boyard” este filmat integral în Franţa, în strâmtoarea Pertuis d'Antioche, chiar în fortul original, care a fost finalizat în secolul al XIX-lea. Lansat iniţial în anul 1990, show-ul a fost difuzat pentru prima dată în Franţa şi a fost preluat în scurt timp în întreagă lume, iar printre ţările care au difuzat acest format se număra Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Germania, Olanda, Rusia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.