Compozitorul englez David Arnold, care a semnat între altele coloanele sonore pentru cinci filme din seria „James Bond”, este de părere că industria muzicală se află pe marginea prăpastiei, din cauza pandemiei.
„Dacă nu va exista un mod de a avea muzică live, cred că va fi un dezastru”, a spus Arnold, care a compus, între altele, muzica pentru „Casino Royale” şi „Independence Day”, citează BBC.
Guvernul britanic a anunţat că investeşte 1,57 de miliarde de lire sterline în granturi pentru săli de concerte şi organizaţii din industrie.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Arnold, care a remarcat faptul că cei mai mulţi muzicieni câştigă de pe urma concertelor live, este de părere că „felul în care muzica este distribuită prin serviciile de streaming este inechitabil”.
Mulţi artişti au criticat plăţile oferite de servicii ca Spotify, Apple Music şi Tidal, care reprezintă până la 0,003 dolari pe accesare.
„Cred că suntem puţin pe marginea prăpastiei. Este aproape imposibil ca muzician să faci bani. Unii vor face, dar groaznic de mulţi nu”, a adăugat compozitorul care a semnat muzica pentru drama „Sherlock” a BBC şi a fost director muzical al Jocurilor Olimpice din 2012.
Un purtător de cuvânt al Departamentului britanic pentru Digital, Cultură, Media şi Sport a spus că măsurile guvernamentale pentru sprijinirea industriei muzicale includ 3,36 de milioane de lire sterline pentru sălile din Anglia, aflate pe punctul de a colapsa financiar, şi granturi şi împrumuturi din fondul cultural de recuperare de 1,57 miliarde de lire sterline.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.