Cortina de scenă, pictată de maestrul franco-rus Marc Chagall, pentru a imortaliza reprezentarea "Flautului fermecat" la Met Opera din New York în 1967, a fost vândută la casa Bonhams contra sumei de 837.000 de euro, de două ori preţul estimat iniţial, scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decorator inspirat aşa cum au fost Michelangelo şi Leonardo da Vinci, Marc Chagall va accepta în 1964 propunerea directorului Metropolitan Opera, Sir Rudolf Bing, de a realiza decorul pitoresc al faimoasei opere a lui Mozart, ales pentru a intra în istoria Met de la Lincoln Center care a fost inaugurată cu câteva luni înainte. 

Chagall (1887 -1985), care avea deja 77 de ani când a început realizarea acestei opere monumentale, a terminat-o în trei ani. La fel ca petrecerile organizate de Leonardo da Vinci, ajutat de scenograful Vladimir Odinokov, el va desena 120 de costume, 26 de accesorii şi 13 decoruri pe această cortină înaltă de 20 de metri şi lungă de 12 metri. 

Fascinat de arta lirică şi de cei mai mari maeştri ai ei, Chagall va dedica pasiunii sale, începând din 1940, mai multe opere. Decoruri de scenă, costume de scenă, el a lucrat mai întâi pentru balete. "Daphnis et Chloé" de Ravel şi "L'Oiseau de feu" de Stravinsky vor fi între operele pentru care a lucrat. Apoi, André Malraux i-a propus în 1964 să picteze tavanul sălii Opera Garnier din Paris. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.