Teatrul de Stat Constanţa a anunţat că, la sfârşitul acestei săptămâni, va prezenta o premieră în Parcul Arheologic din municipiu - “Meciul de comedie. Spectacol interactiv de improvizaţie”, iar accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile, urmând ca spectatorii să poarte măşti pe toată durata evenimentului şi să păstreze distanţa de siguranţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Teatrul de Stat Constanţa a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că la sfârşitul acestei săptămâni prezintă cea de-a patra premieră a acestei stagiuni şi a doua a anului 2020, ”Meciul de comedie. Spectacol interactiv de improvizaţie”. 
 
Primele reprezentaţii cu publicul vor avea loc în Parcul Arheologic, în faţa Primăriei, vineri, de la ora 21:30, sâmbătă, de la ora 20:30, şi duminică, de la ora 20:30.
 
“Spectacolul de improvizaţie are ca principală caracteristică lipsa oricărui scenariu şi chiar şi a regiei. Totul, text, mişcare scenică, lumini, muzică se creează pe loc, în faţa spectatorilor. Formatul este unul competiţional, actorii fiind împărţiţi în două echipe care se înfruntă într-o serie de probe, iar spectatorii au un rol foarte important, ei stabilind şi temele de improvizaţie precum şi echipa câştigătoare a fiecărei probe”, se arată în comunicat. 
 
Actorii din acest spectacol sunt Florin Aioane, Remus Archip, Andrei Bibire, Andrei Cantaragiu, Lucian Iftime, Vlad Linţă, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Ştefan Mihai, Mirela Pană, Florina Stănculeţ, iar muzica va fi improvizată de Mădălin Nicolae Muşat, absolvent al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”.
 
“Teatrul de improvizaţie datează din Roma Antică, din anii 300 înainte de Hristos, când avem prima atestare documentară. Este vorba despre Farsele Atellane, cunoscute şi ca Jocurile Oscane, provenind din sudul Italiei, din oraşul antic Atella, localizat la 20 de kilometri de Napoli. Erau jucate mai ales la sărbători sau în zilele de târg, în limba oscană, o limbă soră cu latina şi cu umbriana. Constau mai ales în jocuri de cuvinte, ghicitori destul de vulgare şi un joc scenic mai brutal. În secolul al XVI-lea avea să se contureze, într-un mod surprinzător, un fenomen teatral unic: Commedia dell’Arte. Urmând linia mimilor şi histrionilor romani, dar trăgându-şi seva şi din farsa medievală, Commedia avea să reaşeze ierarhiile în teatrul universal, ducând spectacolul de improvizaţie la cel mai performant nivel”, a mai precizat sursa citată.
 
Accesul publicului la primele reprezentaţii, din acest weekend, va fi gratuit, în limita locurilor disponibile şi cu respectarea unui regulament pentru prevenirea infectării cu coronavirus. Spectatorii trebuie să poarte măşti pe toată durata evenimentului şi să păstreze distanţa de siguranţă. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura corporală nu vor avea acces în zona delimitată pentru public, a mai anunţat Teatrul de Stat Constanţa.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.