Veneţia speră ca, după ce a fost părăsită de turişti de la începutul pandemiei, includerea în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO a confecţionării mărgelelor din sticlă, alături de meşteşugul sticlarilor francezi, să ajute ca sectorul să depăşească criza, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Italia s-a aflat în fruntea acestui dosar de candidatură comună cu Franţa, a cărei Asociaţie a mărgelarilor de artă a fost de asemenea distinsă. 

Delicatele mărgele fabricate de secole sunt o specialitate de pe insula Murano, în laguna veneţiană.       

"Această prestigioasă recunoaştere a uneia dintre tradiţiile noastre de excelenţă este o sursă de mare mândrie'', a declarat Luigi Brugnaro, edilul Veneţiei, oraş înscris la rândul său în patrimoniul mondial UNESCO.  

Pentru Luca Zaia, preşedinte al regiunii Veneto, excelenta veste "vine într-un moment dificil pentur artizanatul veneţian". 

"Activităţile cuptoarelor de sticlă şi ale artizanilor de mărgele au fost grav afectate de efectele crizei sanitare, mulţi sunt pe marginea prăpastiei din cauza declinului turismului, dar şi a închiderii pieţelor şi a târgurilor internaţionale'', a spus acesta, sperând că această distincţie ''va deveni un motor al redresării''.

În mod obişnuit, invadată de turişti, Veneţia a devenit un oraş fantomă în aceste ultime luni din cauza pandemiei de coronavirus.               

UNESCO a evidenţiat ''bogăţia cunoştinţelor şi a meşteşugului unui material (sticla) şi a unui element (focul)'', apreciind în acelaşi timp tehnicile particulare ale prelucrării sticlei.        

Producţia de mărgele de sticlă la Veneţia datează din secolul al XIV-lea. Timp de secole, ele au fost considerate ca o marfă preţioasă pentru schimburile şi exporturile în lumea întreagă.           

Istoria mărgelelor de sticlă veneţiene a fost adesea uitată. Creatorii săi sunt în general necunoscuţi, contrat maeştrilor sticlari care au fabricat sculpturi şi vase în cuptoarele de sticlă din Murano. 

Sticlarii au primit ordin să se instaleze pe această insulă în 1291, după ce au provocat un număr prea mare de incendii în centrul oraşului.             

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.