Concertul de Anul Nou de la Viena, care va începe marţi, la ora României 12.15, va fi dirijat în premieră de Christian Thielemann.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Televizat în peste 90 de ţări, evenimentul va fi transmis din Sala de Aur de la Musikverein de Televiziunea Română - TVR 1 şi TVR HD.

Data de 1 ianuarie 2019 marchează şi 60 de ani de când acest concert este transmis, prin intermediul camerelor de televiziune, în întreaga lume.

Anul acesta, concertul va fi urmărit de un număr aproximativ de 40 de milioane de telespectatori.

Germanul Christian Thielemann colaborează cu orchestra vieneză încă din anul 2000 şi deţine postul de dirijor principal al Dresden Staatskapelle şi de director artistic al celebrului Festivalul de Paşti de la Salzburg.

Christian Thielemann, la repetiţiile pentru Concertul de Anul Nou
Christian Thielemann, la repetiţiile pentru Concertul de Anul Nou

Thielemann a fost prezent cu orchestra din Dresda în ediţia 2015 a Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Este un bun cunoscător al creaţiei dinastiei Strauss şi al muzicii de operetă, între lucrările alese pentru programul pe care îl dirijează în premieră la Viena numărându-se valsurile „Nordseebilder" (Imagini de la Marea Nordului) şi „Künstlerleben" (Viaţă de artist), de Johann Strauss fiul, şi „Sphärenklänge" (Muzica sferelor), de Josef Strauss.

Programul de anul acesta este pur vienez şi aproape în integralitate straussian, cu valsuri, polci, marşuri şi câteva celebre extrase instrumentale din operetele familiei.

Doar doi compozitori din afara dinastiei Strauss se regăsesc în programul concertului de anul acesta: Carl Michael Ziehrer şi Josef Hellmesberger Jr..

Baletul de Stat din Viena va dansa în coregrafia lui Andrei Kaidanovski, care îşi face debutul la Concertul de Anul Nou cu „Künstlerleben” şi „PasmanCsárdás”, de Johann Strauss fiul. 

Comentariul în direct de la TVR va fi asigurat de muzicologul Cătălin Sava.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.