Un concert de muzică sacră va fi organizat pe 18 martie, de la ora 20.00, la Catedrala Sfântul Iosif, cu ocazia împlinirii celor 140 de ani de la înfiinţarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Concert de muzică sacră” este organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu. 

Concertul dă startul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, şi totodată, cinstirea Sfântului Iosif, patronul spiritual al catedralei Romano-Catolice din Bucureşti.

Orchestra ANIMA a Catedralei ”Sfântul Iosif” din Bucureşti, singura orchestră de muzică sacră din România şi din Europa care se află sub decret episcopal, va încânta publicul prin măiastra interpretare a artiştilor, introducându-i în atmosfera sărbătorii Catedralei din Bucureşti. Orchestra ANIMA este formată din tineri instrumentişti şi solişti vocali, iar aplecarea acestora către muzica sacră reprezintă punctul de pornire în acest demers.

Evanghelizarea prin Cânt şi Cuvânt este obiectivul primordial al evenimentului. 

Programul concertului: VIR FIDELIS de Pr. L. Lambillotte, Sonata da Chiesa no. 6 în Si bemol Major de W.A. Mozart şi Stabat Mater de G.B. Pergolesi. 

Orchestra ANIMA va fi dirijată de maestrul Cătălin Toropoc, bariton al Operei Naţionale din Bucureşti.

Evenimentul va fi sprijinit de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti precum şi de sponsori generoşi.

Intrarea este liberă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.