Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, joi, intrarea în legalitate a unor spoturi reclamate că induc în eroare publicul, pentru suplimentele alimentare Fill Slim, care promite scăderea în greutate fără un regim alimentar adecvat, şi Extravalerianic, care promite combaterea atacurilor de panică, senzaţiilor de sufocare, palpitaţiilor şi durerilor în piept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spotul de teleshopping pentru produsul Fill Slim a fost reclamat pentru că sugerează, prin afirmaţia ”bucuraţi-vă şi pierdeţi în greutate în timp ce mâncaţi”, că nu este necesar un regim alimentar adecvat pentru pierderea în greutate.

”Se fac afirmaţii clare privind numărul de kilograme pierdute în prima săptămână, în a doua, în 3 luni. Aceste afirmaţii induc în eroare sau, în orice caz, pot induce în eroare şi determina consumatorii care se confruntă cu probleme de greutate să achiziţioneze aceste «suplimente alimentare» minune”, arată reclamaţia.

CNA a cerut intrarea în legalitate a acestui spot în baza articolelor 101, 132, alineatul 4, 133, alineatul 1, 134, alineatul 1, literele a şi c din Codul audiovizualului.

Potrivit articolului 101, este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile.

”În cazul produselor special elaborate pentru a fi utilizate în diete cu restricţii calorice, care, conform instrucţiunilor producătorului, înlocuiesc în totalitate sau în parte aportul alimentar zilnic, acestea trebuie promovate sub numele de «substitut alimentar complet pentru slăbit» sau «substitut alimentar parţial pentru slăbit»”, arată articolul 132, alineatul 4.

Potrivit articolului 133, alineatul 1, publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea, sonoră şi scrisă: "Consultaţi medicul înainte de a urma dieta".

”Publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele sau tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să avertizeze publicul printr-un insert scris şi/sau sonor că produsul nu se adresează minorilor; (…) c) să nu se adreseze în mod direct persoanelor obeze şi să nu includă exemple în care vorbesc sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele ori serviciul cărora li se face publicitate”, arată articolul 134.

Spotul publicitar pentru produsul „Extravalerianic”  a fost reclamat pentru că reprezintă ”o tehnică înşelătoare de a induce în eroare publicul”, dar şi o ”metodă periculoasă” de publicitate, întrucât consumatorului i se induce ideea că acesta este un tratament eficient în combaterea afecţiunilor: atacuri de panică, senzaţii de sufocare, palpitaţii şi dureri în piept.

”Se impun a fi luate măsuri deoarece reclama produsului este destinată persoanelor cu afecţiuni cardiace, ce necesită un tratament adecvat şi nu administrarea unor suplimente alimentare”, arată reclamaţia.

Decizia de intrare în legalitate dată de CNA a fost dată în baza articolului 120, alineatele 1 şi 2 din Cod.

Potrivit acestora, sub rezerva derogărilor prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională aplicabile produselor şi suplimentelor alimentare şi apelor minerale naturale, informaţiile prezentate nu trebuie să le atribuie proprietăţi de prevenire, de tratament şi de vindecare a unei boli umane şi nu trebuie să sugereze astfel de proprietăţi. În publicitatea şi teleshoppingul la suplimente alimentare, informaţiile de prezentare a produselor pot conţine exclusiv datele din eticheta, cutia, flaconul şi/sau prospectul produsului, care au fost, după caz, avizate de către institutele naţionale de sănătate publică din subordinea Ministerului Sănătăţii sau notificate de către Institutul de Bioresurse Alimentare, precum şi menţiunile nutriţionale şi de sănătate aprobate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.