China a lansat, marţi dimineaţă, o misiune fără echipaj uman spre Lună care să aducă înapoi mostre de pe suprafaţa selenară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chang'e-5 a plecat marţi din complexul Wenchang cu o rachetă Long March 5 şi ar trebui să revină pe Pământ la jumătatea lunii decembrie.

Aceasta va fi prima încercare a unei naţiuni de preluare de mostre de pe satelitul natural al Pământului în ultimele patru decenii.

Sonda Chang’e-5, botezată astfel după zeiţa chineză a Lunii, va colecta materiale care să îi ajute pe cercetători să înţeleagă mai multe despre originea Lunii şi formarea ei. Misiunea va testa abilitatea Chinei de a preleva de la distanţă mostre din spaţiu, înaintea altor misiuni mai complexe.

Dacă se va încheia cu succes, China va deveni a treia ţară care a adus pe Pământ probe de pe suprafaţa Lunii, după Statele Unite şi Uniunea Sovietică, în urmă cu mai multe decenii.

Sonda chineză va încerca să colecteze 2 kg de mostre dintr-o zonă nevizitată până acum - Oceanus Procellarum.

Misiunea Chang’e-5 ar putea ajuta la găsirea răspunsurilor pentru întrebări precum cât timp a existat activitate vulcanică pe Lună şi când s-a disipat câmpul ei magnetic.

Odată ajunsă pe orbită, sonda ar trebui să trimită două vehicule. Un modul ar urma să sape şi să transfere mostrele de sol şi rocă unui vehicul care le va duce către modulul rămas pe orbită. Apoi, probele vor fi transferate într-o capsulă care va reveni pe Pământ.

China a aselenizat prima dată în 2013. În ianuarie 2019, sonda Chang’e-4 a ajuns pe partea îndepărtată a Lunii, înregistrând o premieră.

Pe parcursul următorului deceniu, China plănuieşte să înfiinţeze o bază robotică care să exploreze regiunea polului sudic. Aceasta ar urma să fie dezvoltată cu ajutorul misiunilor Chang’e-6, 7 şi 8, până în 2030, şi extinsă în anii 2030, înaintea trimiterii aici a unor echipaje umane.

Până în 2030, China vrea să obţină şi probe de pe Marte. În luna iulie, a trimis o sondă fără echipaj uman spre Marte, aceasta fiind prima misiune independentă a sa către altă planetă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.