Cel de-al 12-lea sezon din serialul „Anatomia lui Grey” va avea premiera pe 5 februarie, de la ora 21.00, la postul de televiziune Diva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe măsură ce sezonul se derulează, noi secrete sunt dezvăluite, noi rezidenţi apar în peisaj, iar medicii se vor spijinii reciproc să găsească şi momente de bucurie în această carieră dură. 

Al 12-lea sezon îi surprinde pe medicii de la Grey Sloan Memorial Hospital încercând să salveze viaţa a două fete. Între timp, Meredith începe să predea un curs de anatomie rezidenţilor şi încearcă să se obişnuiască cu prezenţa Ameliei în propria casă. Jackson se pregăteşte pentru revenirea lui April, iar Miranda începe o nouă viaţă ca şeful secţiei de chirurgie, încercând să îmbine cât mai bine viaţa personală şi cea profesională. 

Cele 24 de episoade vor fi difuzate în fiecare marţi, de la ora 21.00.

Serialul „Anatomia lui Grey”, creat de Shonda Rhimes, cu Ellen Pompeo în rol principal, a fost lansat în martie 2005 şi are, până în prezent, 15 sezoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.