Casa de modă italiană Giorgio Armani a prezentat duminică ultima colecţie la care a lucrat personal regretatul designer şi fondator al acesteia, la Muzeul de Artă Brera din centrul oraşului Milano.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Armani, cunoscut în lumea modei drept „Regele Giorgio”, a încetat din viaţă la începutul acestei luni, la vârsta de 91 de ani.

Spectacolul, conceput pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a casei de modă, s-a transformat într-un omagiu adus regretatului designer.

Evenimentul a atras o serie de celebrităţi, printre care actorii Richard Gere, Glen Close şi Cate Blanchett, şi a avut loc înn Muzeul de artă Brera, decorat cu lanterne pentru această ocazie.

Colecţia a fost inspirată de două dintre cele mai importante locuri pentru Armani, oraşul Milano - unde a locuit vizavi de Pinacoteca - şi mica şi îndepărtata insulă vulcanică italiană Pantelleria, unde avea o casă de vacanţă.

A fost un mix de costume clasice şi rochii strălucitoare de covor roşu în culori neutre, verde, albastru şi violet, care evocau lumina, pământul şi marea.

„Totul pare fluid, uşor, ca şi cum ar fi gata să se lase purtat de vânturile insulei”, a declarat casa în nota de prezentare.

Prezentarea a fost urmată de o vizită la expoziţie, în care ţinute emblematice au fost expuse alături de capodopere ale artei italiene. Printre acestea se numără costumul lui Richard Gere din „American Gigolo”, un film care a contribuit la faima atât a actorului, cât şi a lui Armani. La prezentarea de duminică seara, a participat şi partenera lui Gere din film, Lauren Hutton.

Au fost prezenţi şi actorii Samuel L. Jackson, James Norton, Toni Servillo şi Zhang Ziyi, precum şi regizorul Spike Lee, care a declarat pentru AFP că Armani este un „om al Renaşterii”.

Nepoata lui Giorgio Armani, Silvana Armani, şi partenerul şi colaboratorul său Leo Dell'Orco au făcut o plecăciune la final, iar mulţi invitaţi aveau lacrimi în ochi.

„Această colecţie, ultima la care Giorgio Armani a lucrat personal, este într-un fel o mărturie a stilului şi sfârşitul unui ciclu, pentru ca altele noi să poată începe”, a declarat grupul.

De-a lungul vieţii, Armani a păstrat un control strict asupra imperiului de afaceri de miliarde de dolari pe care l-a construit în cinci decenii, care se întindea de la haute couture la hoteluri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.